Britanicii fac naveta cu un tren pe baterii, informează Reuters.com. Trenul de pasageri circulă pe liniile feroviare britanice pentru prima oară în peste 50 de ani. Acesta tocmai a încheiat un test de cinci săptămâni, care a demonstrat viabilitatea alternativelor ecologice la locomotivele diesel.
Acest tren, numit IPEMU (Independently Powered Electric Multiple Unit) și lansat de Bombardier Transportation, a fost testat timp de aproximativ cinci săptămâni pe un drum de 16 kilometri, între stațiile Harwich International și Manningtree, în Essex.
Network Rail spune că s-a angajat să reducă impactul asupra mediului și să scadă costurile de funcționare cu 20 de procente, în următorii cinci ani. Astfel, a trecut de la motoarele diesel gălăgioase și poluante la electrificare. Dar bateriile merg cu un pas mai departe. Trenul își ia energia de la liniile aeriene, apoi își coboară pantograful și poate funcționa pe propriile baterii. E un tren mult mai lin și mai silențios, dar, cel mai important, mai curat și mai verde decât omologul său diesel.
Locomotivele pe baterie există de vreun secol, dar rareori au fost utilizate pentru transportul pasagerilor. Fabricile de muniție din timpul primului razboi mondial au folosit energia produsă de baterii pentru a evita riscul exploziilor de la scânteile emise de locomotivele pe aburi. De asemenea, Lodon Underground are la momentul de față o flotă de locomotive pe baterii, folosite pe trenurile de inginerie atunci când curentul e oprit, pentru întreținerea căilor ferate.
În perioada următoare, Network Rail va elabora un plan pentru traseele din Marea Britanie.
Sursă foto: Bombardier.com
Puteți citi și:
Hyperloop, trenul supersonic solar, primul pas spre teleportare
Mașinile electrice cu pilot automat ar putea inaugura o nouă eră spațială