Un nou scandal legat de deschiderea traficului auto pe un drum forestier din Pădurea Băneasa, destinat locuitorilor din cartierul Greenfield, a stârnit reacții puternice. Asociațiile de mediu și ministrul Mediului au condamnat inițiativa, care provine chiar din partea Romsilva. În acest context, președinta Comisiei pentru Mediu din Camera Deputaților, Diana Buzoianu, a convocat conducerea regiei la audieri.
Explicații cerute în Parlament
Diana Buzoianu a chemat conducerea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva la Parlament pe 18 martie pentru a oferi explicații privind situația financiară a instituției.
„Este inacceptabil ca zeci de milioane de lei prevăzute pentru împăduriri, pentru întreținerea drumurilor forestiere, pentru dezvoltarea infrastructurii necesare depozitării lemnului, pentru regenerarea pădurilor să dispară din conturile autorității.
Mai mult decât atât, suntem în situația în care se acordă prime substanțiale foștilor directori, care ulterior sunt reangajați, cumulând pensia cu salariul. Acești directori cu milioane de lei în conturi nu pot arăta concret ce au făcut pentru pădurile din România. Sper că domnul Marius-Dan Sîiulescu, director general, ne va lămuri”,
a declarat deputata USR Diana Buzoianu.
Printre subiectele care vor fi abordate se numără reorganizarea Romsilva, inclusiv prin comasarea celor 41 de direcții silvice județene, dar și cumulul pensiei cu salariul pentru foști directori ai regiei.
Un alt punct crucial este lipsa a peste 33 de milioane de lei din fondul de conservare și regenerare a pădurilor, bani care nu au fost folosiți conform destinației legale.
În plus, la audieri vor participa și reprezentanți ai Ministerului Mediului, care pot oferi informații suplimentare despre controlul desfășurat la Romsilva.
Ministrul Mediului: „Drumurile forestiere nu sunt drumuri publice”
După izbucnirea scandalului, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a condamnat ferm deschiderea traficului auto prin Pădurea Băneasa. Potrivit acestuia, înțelegerea dintre Romsilva și Federația Greenfield Băneasa a fost realizată fără consultarea sa.
Într-o intervenție live pe Facebook, Fechet a criticat proiectul și a subliniat importanța păstrării pădurii ca spațiu verde esențial pentru bucureșteni.
„Dacă m-ar fi consultat și dacă m-ar fi întrebat, le-aș fi spus ceea ce le-am spus acum și anume că nu sunt de acord să transformăm acel petic de pădure, mic raportat la suprafața Bucureștiului, într-o autostradă sau într-un drum expres. Ar fi o palmă dată milioanelor de bucureșteni, care sunt convins că își doresc, ori de câte ori au timp, să se bucure de pădurea din Băneasa, de liniștea acelei păduri”, a spus Fechet.
Ministrul a precizat că accesul în fondul forestier este permis doar pietonal sau cu bicicleta, conform Codului Silvic, și a avertizat că ar putea lua măsuri împotriva contractului dintre Direcția Silvică Ilfov și Federația Greenfield.
„Ceea ce nu pot accepta însă este să mă trezesc că de mâine sau peste o săptămână, sau cine știe când, 6 mii de mașini sau 10 mii de mașini sau 600 de mașini urmează să tranziteze Pădurea Băneasa pe un drum forestier.
Drumul forestier nu e drum public, drumul forestier, așa cum și numele o spune, este un drum folosit pentru exploatarea forestieră. Codul Silvic e foarte clar în această privință”, a explicat Fechet.
Asociațiile de mediu cer stoparea urgentă a proiectului
Asociația Parcul Natural Văcărești a salutat poziția fermă a ministrului:
„Drumurile forestiere nu sunt drumuri publice pentru circulația auto! Fragmentarea pădurii ar duce la distrugerea ei, creșterea poluării și afectarea faunei.”
Săptămâna trecută, zeci de organizații civice au adresat o scrisoare deschisă Ministerului Mediului, autorităților locale și Romsilva, cerând stoparea urgentă a proiectului. Printre semnatari se numără Asociația Parcul Natural Văcărești, Fundația Eco-Civica, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde, Greenpeace România și Fundația Comunitară București.
Documentul atrage atenția asupra faptului că drumul forestier a fost recent reabilitat, lărgit și pietruit, având chiar indicatoare rutiere instalate în pădure, ceea ce reprezintă „o încălcare a legii și un precedent periculos prin interpretarea răuvoitoare” a Codului Silvic.
„Consecința directă a acestui demers este fragmentarea pădurii și distrugerea ei, pe lângă efectele colaterale, de la creșterea poluării și a nivelului de zgomot în pădure, la afectarea vieții sălbatice și degradarea funcțiilor pădurii pentru comunitate: agrement, educație, sport, socializare, spațiu de liniște și relaxare”, subliniază semnatarii scrisorii.
Totodată, aceștia amintesc că Greenfield a fost construit în afara pădurii și are deja acces public prin Aleea Teișani-Drumul Pădurea Pustnicu, iar dezvoltatorul s-a angajat să construiască două drumuri suplimentare dinspre Șoseaua de Centură.
Un scandal care durează de ani de zile
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a criticat în repetate rânduri situația de la Greenfield. În urmă cu doi ani, acesta a reproșat fostului Consiliu General că, în 2019, a autorizat construcția unor blocuri de zece etaje în cartier, fără a impune dezvoltatorului condiția de a construi drumuri de acces suplimentare.
Pe măsură ce presiunea publică crește, rămâne de văzut dacă autoritățile vor opri definitiv acest proiect controversat sau dacă drumul forestier din Pădurea Băneasa va deveni, în cele din urmă, un nou traseu auto pentru locuitorii din Greenfield.
CITEȘTE ȘI:
Pădurea Băneasa, mai aproape de a deveni arie naturală protejată