Două milioane de europeni au semnat împotriva tratatului comercial cu SUA

Două milioane de europeni au semnat împotriva Tratatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), în cadrul inițiativei cetățenești europene „Stop TTIP”. Pentru ca această inițiativă să-și atingă scopul, ar fi fost suficient să se fi strâns chiar și jumătate din semnături. Mai mult decât atât, coaliția Stop TTIP a colectat cvorumul necesar în 14 state membre UE, de două ori mai mult decât ar fi fost necesar pentru a primi un răspuns oficial de la Comisia Europeană și o audiere în Parlamentul European.

FOTO TTIP

Numărul record de semnături a fost strâns cu doar câteva zile înainte de un vot critic din Parlamentul European asupra unei rezoluții ce privește clauza de Soluționare a Disputelor dintre Investitori și Stat (ISDS). Pe 10 iunie 2015, Parlamentul European va vota această rezoluție importantă în privința evoluției TTIP.  „Două milioane de cetățeni cer să se oprească negocierile pentru TTIP. Membrii Parlamentului European ar trebui să-și amintească asta când vor vota. Proiectul de rezoluție este slab dacă se acceptă includerea în TTIP a mecanismului de soluționare a disputelor dintre investitori și stat (ISDS). Acest mecanism va permite corporațiilor să dea în judecată statul la curți de arbitraj private pentru orice acțiune a statului care interferează cu investițiile și scade profitul așteptat, o practică care va submina statul de drept și principiile democratice”, a declarat Michael Efler, membru în Comitetul Cetățenilor din Stop TTIP.

Acesta a explicat că ISDS ar constitui un sistem de justiție paralel, care ar fi inutil, periculos pentru democrație și s-ar putea dovedi foarte costisitor pentru contribuabili. „Dacă în rezoluție nu se va include nicio declarație clară împotriva ISDS, Parlamentul European ar face mai bine să o respingă în totalitate”, a comentat Michael Efler.

Peste 6.600 de cetățeni au semnat împotriva acestui tratat

În România, în ciuda faptului că subiectul nu este dezbătut public de către autoritățile române, peste 6.600 de cetățeni au semnat împotriva acestui tratat. Nemulțumirea lor este că nimeni nu știe exact care vor fi efectele acestui tratat asupra țării noastre. “De mai bine de patru luni solicităm Guvernului și ministerelor de resort, studii care să cuantifice impactul economic și social al acestui tratat asupra României. Cu toate acestea, autoritățile nu au putut să indice vreun studiu oficial în acest sens. România cu atât mai mult  ar trebui sa fie îngrijorată de un tratat care include o clauză ISDS, cu cât noi am simțit pe pielea noastră ce înseamnă să despăgubim companii din banii cetățeanului. Cazul Micula a devenit un caz de referință chiar la nivel European”, a spus Lavinia Andrei, președintele fundației TERRA Mileniul III și membru al comitetului cetățenesc.

Campania Stop TTIP este susținută de către o alianță de peste 470 de organizații ale societății civile, organizații de protecție a consumatorului, grupuri de mediu și sindicate din întreaga Europă, din care 15 sunt din România. Colectarea semnăturilor va continua până pe 6 octombrie pentru a crește în continuare presiunea asupra politicienilor.

Cele mai importante Inițiative Cetățenești Europene au fost până acum „Apa este un drept al omului” (2013) și „Unul dintre noi” (2013), cu 1,8 milioane de semnături fiecare. Comisia Europeană a respins înregistrarea oficială a Inițiativei Cetățenești Europene STOP TTIP în toamna anului trecut. Ulterior, Alianța a inițiat o contestație a acestei decizii  la Curtea Europeană de Justiție și între timp susține colectarea semnăturilor pe baza unei petiții independente.

Citește și:

UE a renunțat la legislația împotriva pesticidelor din cauza presiunii SUA

Acordul comercial UE-SUA poate pune în pericol mediul și sănătatea oamenilor

spot_img

Ultimele știri