Primele 1.500 de containere cu capacitatea de 1,1 m.c., necesare dotarii Sistemului integrat de management al deseurilor in judetul Teleorman, au fost livrate de firma Helesi (Grecia), care a castigat o licitatie internationala organizata de Oficiul de Plati si Contractare Phare, din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor.
Purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean Teleorman, Petru Savusca, a declarat, miercuri, ca a ajuns la Alexandria, de asemenea, un al doilea lot de opt mijloace auto moderne de colectat si transport deseuri, livrate de firma Farid Industrie Sp.A (Italia) pentru functionarea celui mai important obiectiv de investitii realizat in acest judet cu o finantare europeana nerambursabila de peste 16 milioane euro.
Conform programului, trebuie achizitionate, intre altele, 37 vehicule pentru colectarea si transportul deseurilor, masini de curatat strazile, buldozere si alte utilaje speciale, 23.200 pubele, 3.500 containere.
Proiectul initiat de Consiliul Judetean Teleorman prevede implementarea tuturor Directivelor Uniunii Europene in domeniul gestionarii deseurilor, incepand de la colectarea lor si pana la depozitare.
Intre altele, sunt cuprinse in proiect construirea la Mavrodin a unui depozit central de deseuri, cu instalatii de sortare, reciclare si compostare, amenajarea de noi puncte de pre colectare in mediul urban si in cel rural, inchiderea si ecologizarea actualelor spatii din orase si comune pentru strangerea gunoiului menajer.