Un nou studiu realizat de o echipă de specialiști ai Universității din Toronto a confirmat ceea ce ecologiștii și activiștii de mediu au teoretizat cu ceva timp în urmă: doar 25% dintre autoturisme și camioane sunt responsabile pentru poluarea a 90% din aerul pe care îl respirăm.
Oamenii de știință au monitorizat emisiile a 100.000 de vehicule aflate în mers, iar rezultatele au fost surprinzătoare. Doar 25% dintre acestea s-au dovedit a fi sursa a 95% din negrul de fum generat de întregul lot, 93% din monoxidul de carbon și 76% din compușii volatili organici, mulți dintre aceștea fiind în stânsă legătură cu multe forme de cancer ale căilor respiratorii.
De asemenea, cercetatorii au descoperit că și modul în care oamenii conduc are un impact considerabil asupra poluării. Unul dintre autorii studiului, Greg Evans, inginer chimist, a explicat relația dintre obiceiurile de condus și impactul asupra mediului. Acesta a precizat că șoferii care conduc agresiv și frânează brusc au cele mai mari emisii.
Studiul și-a propus să atragă atenția autorităților asupra importanței oferirii de stimulente pentru a încuraja oamenii să achiziționeze autovehicule cât mai performante din punct de vedere al emisiilor, precum și schimbarea obiceiurilor conservatoare de conducere. Echipa speră că prin combinarea acestor strategii efectul asupra reducerii emisiilor cu gaz de seră provenite din sectorul transporturilor va fi unul mai consistent și va duce la îmbunătățirea stării de sănătate a lumii noastre.
Citește și:
Bucureștiul, obligat prin Planul de Mobilitate să facă tranziția spre transport ecologic
Cât stăm la semafor inhalăm 25% din poluanții atmosferici
Ca să reducă traficul, Atlanta va plăti șoferii să folosească transportul public