Doar 16 țări au stabilit ținte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră care sunt destul de ambițioase pentru a fi considerate în conformitate cu angajamentele luate în cadrul Acordului de la Paris, conform unui nou studiu.
În prezent, 157 dintre cele 197 de state care au semnat Acordul de la Paris au stabilit ținte de reducere a emisiilor la nivelul întregii economii. Cu toate acestea, doar 58 de state au aplicat politici sau legislații interne, și doar 16 dintre acestea au stabilit ținte care sunt în conformitate cu angajamentele luate în cadrul Acordului de la Paris.
În cadrul studiului publicat de către Grantham, Centrul de Cercetare Economică și Socială (ESRC) și Institutul pentru Resurse Globale, cercetătorii au comparat țintele care reprezintă contribuțiile stabilite la nivel național (NDC) cu țintele stabilite în cadrul politicilor și legislației naționale.
Conform rezultatelor, 140 de state au stabilit ținte specifice sectorului, cum ar fi eforturi de reducere a emisiilor din transport și energie, gestionarea terenurilor și a pădurilor. Cu toate acestea, majoritatea statelor nu au luat măsuri interne în conformitate cu angajamentele lor.
Doar 16 state au luat măsuri politice și legislative naționale suficient de ambițioase pentru a fi considerate în conformitate cu Acordul de la Paris. Cele 16 state sunt Algeria, Canada, Costa Rica, Etiopia, Guatemala, Indonezia, Japonia, Republica Macedonia, Malaezia, Muntenegru, Norvegia, Papua Noua Guinee, Peru, Samoa, Singapore și Tonga.
Autorii raportului recomandă guvernelor să introducă obiective cuantificate în legile și politicile climatice naționale, să își extindă țintele până în 2030 și să formuleze într-un mod mai explicit și clar țintele, pentru a putea fi apoi urmărite și comparate cu angajamentele internaționale.
„Stabilirea clară a unei ținte de reducere a emisiilor la nivelul întregii economii ajută țările să se asigure că obiectivele și politicile specifice sectorului însumează acțiunea necesară. Cu toate că este posibilă îndeplinirea unei ținte naționale într-un NDC al țării fără stabilirea unei ținte la nivelul întregii economii – și în schimb prin stabilirea țintelor sectoriale sau prin implementarea politicilor sectoriale care se cumulează la obiectivul global -, această abordare prezintă provocări de guvernare pentru că politicile sectoriale sunt coordonate deseori de instituții diferite (de exemplu, ministere diferite ale guvernului), și exprimate în măsurători și moduri diferite.”
