Societățile care colaborează cu producători sau importatori care nu sunt în evidența AFM pentru ambalajele produselor pe care le pun pe piață riscă sancțiuni de zeci de mii de lei, atrage atenția compania specializată în servicii de consultanță de mediu Green Environment Support.
Reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu pot solicita societăților economice care distribuie bunuri sau le comercializează să ofere informații cu privire la lista furnizorilor cu care colaborează. Scopul solicitării este ca autoritățile să verifice dacă acești din urmă agenți economici, care funcționează drept furnizori de produse ambalate, își îndeplinesc obligațiile de întocmire a declarațiilor pentru ambalajele produselor puse pe piață. Obligație care trebuie, de asemenea, respectată și de furnizorii de echipamente electrice, baterii, anvelope etc.
Astfel, agenții economici trebuie să se asigure că furnizorii cu care lucrează sunt înregistrați în lista contribuabililor AFM. Orice reprezentant al unei companii poate face această verificare foarte simplu, accesând lista aflată pe website-ul AFM.
„Așadar, conform Legii 249/2015, este absolut necesar ca distribuitorii și comercianții să se asigure că sursa din care provine marfa ambalată să fie una care funcționează conform legii dacă această marfă este achiziționată direct de la importatori sau producatori. Prin urmare, trebuie să fie vorba despre un agent economic înregistrat în lista Administrației Fondului pentru Mediu. Nerespectarea acestei prevederi legislative este sancționată cu amendă de la 20.000 la 40.000 de lei”, atrage atenția Daniela Dobre, CEO Green Environment Support, companie specializată în consultanță de mediu.
Înregistrarea furnizorilor de produse ambalate la AFM se face prin depunerea primei declarații privind obligațiile la Fondul pentru Mediu.
În afară de această procedură de înregistrare si declarare lunară, agenții economici care pun pe piață echipamente electrice sau electronice (EEE), respectiv baterii sau acumulatori sunt obligați să se înregistreze în Registrul Național al Producătorilor de Echipamente Electrice și Electronice, respectiv în Registrul Național al Producătorilor de Baterii și Acumulatori. Ambele registre sunt gestionate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
De asemenea, conform Ordonanței de Urgență nr. 5/2015, art. 38, alineatul 7, operatorii economici care comercializează sau distribuie cu titlu gratuit EEE sunt obligați să solicite producătorilor și să comunice beneficiarilor, la cerere, numărul de înregistrare din registrul producătorilor de EEE. Operatorii economici care comercializează EEE sunt obligați să verifice dacă producătorii care achiziționează EEE sunt înregistrați în registru național al producătorilor, care include și producătorii ce furnizează EEE prin intermediul tehnicilor de comunicare la distanță.