O firma din Oradea a lansat in aceasta saptamana un dispecerat telefonic special pentru colectarea ambalajelor tip PET.
Administratorul firmei Recipet, Szilard Bako, a explicat pentru Green Report ca noul sistem “are scopul de a scurta drumul parcurs de PET-uri de la consumator pana la reciclator”.
Numarul telefonic este 073 RECIPET (0737 324 738) si are tarif normal. In prima zi de functionare a sistemului, la acest dispecerat raspundea chiar Szilard Bako.
Potrivit acestuia, persoanele fizice si juridice care doresc sa foloseasca sistemul RECIPET trebuie mai intai sa se doteze cu un aparat de compactare a PET-urilor la cald, denumit TEPET. Prin compactare la cald, deseurile din plastic isi reduc volumul la doar 8 la suta, fata de 20 – 25 la suta, cat reuseste sa compacteze un aparat mecanic.
Deseurile compactate sunt adunate in saci din plastic, iar in momentul umplerii unui sac, trebuie apelat dispeceratul RECIPET. O firma de curierat partenera vine sa ridice sacul, indiferent de judetul in care se afla, urmand sa-l expedieze la o fabrica de reciclare din Buzau.
"Cei care colecteaza ambalajele nici nu primesc bani in schimbul acestora, dar nici nu platesc nimic pentru ridicare”, explica Szilard Bako. Pana in prezent, in mod experimental, 3000 de unitati de invatamant din toate judetele au primit cate un aparat de compactare la cald, astfel incat chiar astazi urma sa fie ridicat primul sac cu ambalaje din plastic, de la o gradinita din Bucuresti.
Potrivit estimarilor firmei Recipet, un sac poate transporta zece kilograme de plastic, adica 250 de PET-uri compactate, iar o familie medie poate umple un sac in circa trei luni de zile.
Sistemele clasice de colectare raman in functiune
Sistemul firmei Recipet nu va inlocui celelalte procedee de colectare a deseurilor, ci va functiona in paralel. De exemplu, in cateva judete ale Romaniei functioneaza sucursale ale grupului Rosal, care realizeaza colectarea selectiva a deseurilor. La sucursala Rosal din Cluj-Napoca, Nicoleta Pop, reprezentant al departamentului “Calitate Mediu”, a explicat pentru Green Report ca "avem program de colectare a deseurilor menajere si separat un program de colectare a deseurilor reciclabile. Pentru fiecare zona, exista un grafic de ridicare a acestor deseuri, de la containerele de colectare selectiva".
Recipientele pentru colectare sunt amplasate fie pe domeniul public, fiind utilizate in general de persoane fizice, fie in incinta unor institutii, in cazul in care acestea furnizeaza o cantitate mai mare de deseuri.
Prin reciclarea unei tone din plastic, adica a 25.000 de PET-uri, se economisesc 1,9 tone de titei brut. Pe de alta parte, un singur ambalaj din plastic reciclat salveaza energia necesara functionarii unui bec electric pentru sase ore.
Citeste si:
Laszlo Borbely: „Buy-back-ul ar putea fi o solutie pentru colectarea PET-urilor”