Dezvoltarea irigațiilor, încălzirea electrică a locuințelor, dar și folosirea bucătăriilor electrice în detrimentul celor pe gaze, se numără printre soluțiile propuse pentru stimularea consumului de energie electrică în cadrul conferinței “Scăderea consumului de energie – Pericol sau oportunitate”.
Dacă toate casele de vacanță, de exemplu, construite după 1990 af fi încălzite cu energie electrică, consumul ar crește iar curba de sarcină s-ar echilibra. De asemenea, bucătăriile electrice sunt o soluție viabilă și mult mai avantajoasă”, a declarat Marian Cernat, director în cadrul ANRE, prezent la dezbateri.
Acesta a adăugat că totodată dezvoltarea sistemelor de irigații ar da un impuls suplimentare creșterii consumului de electricitate.
Înainte de 1990, în zilele de secetă, aveam un consum de 600 MW, acum abia dacă ajungem la câțiva zeci de MW folosiți în sistemele de irigații”, a explicat Cernat.
Acesta a punctat că o altă soluție propusă ar fi prepararea apei calde în termocentrale pe timpul nopții când există golul de sarcină și energia este mai ieftină.
De ce a scăzut consumul de energie electrică?
Potrivit datelor prezentate în România consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în 2013, comparativ cu 2012.
Industria a devenit mai eficientă din punct de vedere energetic? Poate asta este doar o parte a raspunsului. În întâlnirile avute cu preprezentanții societăților din industrie în care șe propunem soluții pentru eficiență energetică ne lovim de dezinteres. Aceștia nu au în plan astfel de investiții pentru perioada următoare deoarece prețul este foarte mic”, a spus Corneliu Bodea,vicepreședinte Adrem Invest și vicepreședinte Consiliul Român pentru Energie.
Consultantul Lucian Palade a punctat faptul că de fapt reducerea consumului ascunde starea alarmantă în care se găsește industria din România.
Ar fi bine să avem o reducere a consumului sănătoasă pentru că am avea mai puține gaze cu efect de seră, am consuma mai puține resurse care oricum sunt aproape epuizate și am avea cu adevarat o mai bună eficiență energetică. Însă este rău deoarece România este pe locul 3 în topul european al intensității energetice. Consumul scade prin restructurarea ponderii industriei în PIB cu pierderea de locuri de muncă”, a spus Palade.
De asemenea, expertul parlamentar și directorul executiv al Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Silvia Vlăsceanu, a declarat că nu pot fi găsite oportunități în scăderea consumului de energie.
Fără niște măsuri de eficiență energetică în spate, și știm că România nu are așa ceva, scăderea consumului de electricitate înseamnă continuarea declinului economic al României”,a spus Vlăsceanu.
Nu există independență energetică pentru România
Referindu-se la mult trâmbițata independență energetică a României, Lucian palade a subliniat faptul că aceasta este doar o iluzie.
Nu putem vorbi de independență energetică într-o piață comună. Va trebui să plătim un leu în plus pentru a ne ține resursele de gaz, de exemplu, în țară. Dacă nu plătim un leu în plus gazele se duc în afară”, a subliniat consilierul.