Dezastru ecologic în Marea Neagră: Rusia declară stare de urgență

Marea Neagră se confruntă cu una dintre cele mai grave catastrofe ecologice din ultimii ani după ce o pată masivă de țiței continuă să se extindă în urma scufundării anul trecut, pe 15 decembrie, a două petroliere în Strâmtoarea Kerci.

Cele două nave, Volgoneft-212 și Volgoneft-239, construite între anii ’60 și ’70, au fost grav avariate într-o furtună puternică, deversând aproximativ 40% din cele 9.200 de tone de țiței pe care le transportau.

Scurgerile masive de petrol au contaminat peste 60 de kilometri de plaje, inclusiv zone turistice precum Anapa și litoralul din apropierea orașului Kerci. Analizele arată că aproximativ 3.800 de tone de petrol au ajuns în apă, punând în pericol biodiversitatea marină.

Fauna locală a fost grav afectată. S-au înregistrat peste 150 de păsări moarte și zeci de delfini eșuați, iar organizațiile de mediu avertizează că efectele pe termen lung ar putea compromite întregul ecosistem. Imagini virale pe rețele sociale surprind păsări acoperite de petrol încercând să se elibereze, subliniind amploarea dezastrului.

Reacția autorităților

Rusia a declarat stare de urgență federală pentru a face față dezastrului ecologic.

Ministerul rus pentru Situații de Urgență a mobilizat peste 10.000 de persoane și a desfășurat 120 de vehicule speciale pentru curățarea zonei afectate.

Până acum, 73.000 de tone de nisip contaminat au fost îndepărtate de pe 49 km de litoral, dar estimările sugerează că aproape 200.000 de tone de sol ar putea fi afectate.

Guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratyev, a declarat că regiunea sa nu are resurse suficiente pentru a face față dezastrului, solicitând stare de urgență federală. Decizia a fost aprobată rapid, permițând alocarea de resurse suplimentare și fonduri de la nivel central.

,,Am declarat stare de urgență regională începând cu 25 decembrie și am alocat 1,2 miliarde de ruble (peste 11 milioane de dolari) din fondul de rezervă. Am abordat sistematic curățarea plajelor, însă emisiile continuă. În fiecare zi, voluntarii colectează produse petroliere, vin dimineața — și totul începe din nou.

Prin urmare, este important să oprim problema pe mare; astfel, volumul de muncă pe țărm va fi mult redus. Este imposibil să realizăm acest lucru doar cu resurse regionale”, a declarat Veniamin Kondratyev, citat de Newsweek. 

Critici și controverse

Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut gravitatea situației, descriind-o drept un „dezastru ecologic”, în timp ce purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a declarat că amploarea daunelor este „imposibil de calculat în acest moment.”

Problema este agravată de vechimea petrolierelor implicate. Volgoneft-212 și Volgoneft-239 au fost construite acum peste 50 de ani, iar starea lor precară de întreținere a fost unul dintre factorii declanșatori ai dezastrului.

O a treia navă, Volgoneft-109, a trimis un semnal de alarmă, dar autoritățile au confirmat că aceasta nu a suferit scurgeri.

Riscuri pentru regiune și perspective

Cel puțin 3.800 de tone de țiței au fost deversate, deși volumul real ar putea fi mai mare, conform Greenpeace Ucraina, citată de CNN.  Imagini video de la fața locului au arătat valuri de combustibil cunoscut sub numele de mazut care au ajuns pe țărmurile stâncoase.

Într-un mesaj video adresat președintelui Putin, voluntarii implicați în operațiunile de curățare au declarat că autoritățile locale din regiunea Krasnodar nu dispun de mijloacele necesare pentru a limita pata de petrol.

„Autoritățile locale nu fac față situației, nu au resurse pentru acest lucru. Singura resursă sunt oamenii obișnuiți cu lopeți, iar o astfel de catastrofă nu poate fi învinsă cu lopeți!”

a spus un voluntar, citat de CNN.

Voluntarii au solicitat trimiterea de resurse federale și specialiști străini în zonă și au avertizat că amploarea poluării va avea un impact internațional.

Deși dezastrul afectează direct doar litoralul rusesc, există temeri legate de extinderea poluării către apele teritoriale ale altor țări. Autoritățile române au transmis că, deocamdată, nu există risc iminent pentru litoralul României, dar monitorizează constant situația.

Articolul este în curs de actualizare. Redacția Green Report a cerut un punct de vedere Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” din Constanța și Ministerului Mediului. 

#dezastruecologic #MareaNeagra #dezastruecologicMareaNeagra #patatiteimareaneagra #Volgoneft-212 #Volgoneft-239 #dezastruecologicRusia

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri