Răni deschise și Dezastre. Iată numele a doar două dintre proiectele prin care artista de origine franco-română Tania Mouraud „vorbește” despre impactul omului și al mașinăriilor asupra planetei. Tania a surprins în fotografiile și lucrările sale video „dezastre ecologice veritabile” din Germania și Franța, dar și-a oprit atenția și asupra unor realități din România.
Este pentru prima dată când Tania Mouraud are o expoziție personală în România. Până la sfârșitul lunii iulie, va expune la galeria Eastwards Prospectus din București, în premieră, creații din două serii de lucrări cu peisaje parcă „de pe altă planetă”. Este vorba despre „Balafres” (Răni deschise), în care artista surprinde în fotografii amploarea dezastrului din minele de lignit din Germania, și „Pandemonium”, instalație video pe 3 canale, prin care transpune vizual și auditiv activitatea dintr-o centrală termică din Germania.
Expoziția este completată, printre altele, de lucrări din seria „Dezastre”, în care Tania a surprins defrișările care au loc în regiunea Staint-Etienne (Franța); de „Face to face”, un material video surprins în cea mai mare groapă industrială de metal din Europa; și de „No name”, o altă lucrare video, realizată în cimitirul evreiesc din Iași, în care lipsa plăcuțelor echivalează pentru artistă cu o „eradicare totală a memoriei persoanelor care se odihnesc acolo”. Printre aceste persoane, se prea poate să fie și parte din membrii familiei sale, tatăl ei fiind un evreu născut în Roman.
Am avut privilegiul de a o cunoaște pe Tania și de a afla ce anume o determină să aleagă teme atât de sumbre.
Abordez de câțiva ani tema distrugerii. Am creații foto și video care reflectă distrugerea corpului uman de către mașininării, distrugerea gândirii de către mașininării și, din 2014, distrugerea planetei. Pentru mine, însă, poluarea nu este doar chimică. Pentru mine, poluarea există la toate nivelurile: este ecologică, este politică etc.
Iată și motivul pentru care, în operele ei, există mai tot timpul o referință la dezastrele care se petrec acum, dar și la dezastrul din timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Cum își alege subiectele
Germania și Franța sunt două dintre țările în care Tania a realizat mare parte dintre lucrările expuse la București. Am vrut să aflu cum își alege subiectele, iar răspunsul mi-a părut surprinzător de ancorat în realitate pentru o artistă:
De obicei, le aleg după ce citesc articole în ziare sau văd fotografii din reviste. Dacă mă atrage, îmi propun să merg. Trebuie să fie totuși un dezastru important. Dacă e mic, nu ma interesează.
Așa a ales să fotografieze și să filmeze în minele de lignit din Germania, săpate la 300 de metri sub nivelul mării. Potrivit Taniei, Germania este „cel mai mare producător de lignit din lume, în numele ecologiei”. Artista reproșează autorităților că au închis centralele nucleare și le-au înlocuit cu centrale de lignit, generând cea mai mare cantitate de dioxid de carbon din lume.
Este vorba despre un carbon foarte dăunător, e un dezastru ecologic veritabil, este o transformare totală a peisajului european, ceea ce este foarte foarte grav. Odată cu industria și agricultura intensivă, dispar copacii, iar din cauza betonului care ne înconjoară, apa nu se mai poate scurge în sol și provoacă inundații. Suntem pe cale să facem din Europa un mare lac.
Subiectul defrișărilor îl abordează în seria „Dezastre”. Captează hectare de păduri distruse în zona Saint-Etienne (Franța).
Tania, un cetățean implicat, nicidecum activist de mediu
În ciuda subiectelor alese, Tania nu se consideră o activitstă de mediu, ci doar un cetățean responsabil.
Munca mea nu este una militantă. Este munca unui artist din secolul 21. Şi, cum distrugem planeta peste tot, sunt un artist care arată lucrurile în curs de distrugere. Mineritul forțează distrugerea unor orașe. Doar în regiunea minelor din Inden, Garzweiler si Hambach (minele în care artista a fotografiat și filmat, n.r.), presupune deplasarea a 4.500 de persoane.
Chiar și din ipostaza de artistă, Tania se întreabă indignată cum este posibil ca mina să aibă prioritate asupra proprietății private.
Cum o influențează subiectele alese
Deși încearcă să se detașeze, recunoaște însă că ceea ce o face o schimbă ca om:
La nivel de lucru artistic, când merg în locurile acestea, întâlnesc peisaje pe care nu le vezi în mod normal. E imens. Te simți extrem de mic în această imensitate. Dar, ca artist, nu te poți lăsa copleșit de emoții, căci, altfel, nu mai poți lucra. Sub o aparentă frumusețe a culorilor din mine, stă oroarea. Cele mai mari mașinării din lume sunt magnifice, dar ascund o realitate dureroasă, chiar dacă muncitorii din zonă sunt mulțumiți că au de muncă.
De pericolul la care se expune fotografiind și filmând în zone interzise nu pare prea impresionată.
Din unele locuri, am fost expulzată. Când vorbeam cu germanii, îmi luam cel mai autentic accent în franceză, chiar dacă înțelegeam că îmi spuneau să plec, pentru că e proprietate privată. Nu puteam juca rolul turistei, pentru că aveam echipamente ultra-profesionale. În unele cazuri, e mai dificil să lucrez, pentru că le este frică de ecologiști.
Au fost și cazuri în care nu avea echipament profesional. Asta i-a permis să îl convingă pe un muncitor să o ducă în cel mai înalt punct al muntelui de deșeuri metalice, de unde a putut filma un utilaj imens: „Când ai un echipament mic, lumea crede că ești o pensionară inocentă, nepericuloasă.”
Prin arta sa, Tania își propune să dăruiască
Vreau să împărtășesc. Să îmi împărtășesc ideile. Să împărtășesc punctul meu de vedere asupra lumii. Vreau să încurajez oamenii să fie oameni. Să fie împreună și să fie oameni, fără a mai distruge oameni, natură. Dacă munca mea îi influențează în vreun fel, sunt fericită. Dar dacă nu îi influențează, tot sunt fericită. Important e că o fac, că vorbesc prin arta mea despre dezastre. Voi striga până la sfârșitul lumii.
Expoziția Tania Mouraud – OTNOT (curator Elodie Stroecken) poate fi vizionată până la sfârșitul lunii iulie la Eastwards Prospectus (strada Plantelor nr. 50, București).
