VIDEO De ce un design bun este responsabil prin esență

Săptămâna trecută, La Firul Ierbii, a avut loc un eveniment dedicat designului responsabil de produs românesc – WunderDesign. Green Report a fost acolo și a stat de vorbă cu organizatori, designeri și meșteri, pentru a afla mai multe despre ce presupune responsabilitatea în procesul de creație al produsului.

design
Corp de iulminat Bulb 27, la expoziția WunderDesign

O idee care s-a repetat în cadrul evenimentului și pe care am regăsit-o mai apoi și într-un ghid pentru design responsabil, realizat de inițiatorii WunderDesign, a fost că „designul bun este sustenabil prin esență, pe când un design ineficient duce automat către resurse irosite”. 

Evenimentul de săptămâna trecută a însemnat o întâlnire a unei comunități de oameni preocupați de sustenabilitate, dar și finalul unui curs – cu același nume – conceput special pentru artizani, aflați la început de carieră. Cursul a fost pentru cei care nu au neapărat studii de design, ci își urmează mai mult o pasiune. Printre altele, în timpul instruirii, ei au învățat de unde să-și procure materialele sustenabile, cum să lucreze cu ele și cum să gândească faza de proiectare, producție sau vânzare a produsului. Cei 10 participanți din cadrul cursului au realizat 10 produse. În urma jurizării, s-au acordat două premii: cel al comisiei, formate din oameni cu know-how, și premiul de popularitate, acordat de participanții la eveniment. Produsele câștigătoare au fost o lampă făcută din zaț de cafea și cioburi de farfurii, lucrare ce îi aparține lui Lucian Chiricuța și un suport din lemn pentru carte – a lui Sabin Fleșer și a Alexandrei Jula. Primul produs a câștigat în urma jurizării de specialitate, în timp ce, cel de-al doilea a fost favoritul publicului. Suport din lemn a fost special conceput pentru cei cărora le place să citească o carte, atunci când fac baie.

Georgiana Cremene, care face parte din Asociația D`Avent, cea care a coordonat proiectul, spune că cel mai important lucru pe care l-au învățat participanții în cadrul cursului a fost ideea de comunitate.

Mihnea Ghilduș, coordonator al cursului de design responsabil și fondatorul Dizainăr, și-a început prezentarea la eveniment spunând că designul, prin natura lui, este responsabil și că nu ar trebui să vorbim despre design responsabil, ci doar despre design. A sugerat că alăturarea celor doi termeni e inutilă, întrucât au același sens.

„Faptul că vrem să punem numele de responsabil după design este doar pentru a accentua o caracteristică normală a procesului de gândire a unui designer”, a reiterat mai apoi în cadrul interviului.

În ecosistemul designului de produs responsabil, nici partea consumatorului nu ar trebui să fie neglijată și Mihnea are o idee și despre cum ar deveni consumatorul mai responsabil. Pentru a se face înțeles, el ne-a povestit ceva ce l-a marcat atunci când era copil: „niște postere venite din Germania, după Revoluție, după care a învățat să se spele pe dinți”.

Dacă ar exista mai multe astfel de momente marcante în școli, așa cum a fost experiența cu spălatul pe dinți în cazul său, consumatorul ar ști că trebuie să fie responsabil. Însă, în momentul de față, aceste inițiative nu există, spune Mihnea.

Din perspectiva meșterului care a participat la cursul de design responsabil, Lucian Chiricuța, unul dintre câștigători, spune că perioada de instruire l-a ajutat să gândească metodic.

Proiectul, „Creator responsabil – design si productie cu cap”, a fost implementat de Asociatia D’Avent și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Citește și: Întâlnire cu artizanii români ai designului responsabil. Unde și când va avea loc

Citește și: UPCYCLING în ROMÂNIA: Cu ce te confrunți când faci upcycling

 

spot_img

Ultimele știri