Becurile arse, ambalajele vechi din carton sau monitoarele de calculator defecte se pot preschimba in capete de balauri.
Aceasta transformare a fost posibila in imaginatia elevilor Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucuresti, care au participat la un concurs intitulat „Personaje fantastice din lumea materialelor reciclabile”.
Concursul de creativitate a fost organizat de compania REBU in perioada octombrie – noiembrie 2012.
Sticlele, borcanele, PET-urile si alte deseuri i-au inspirat pe tinerii artisti pentru a crea imagini originale si amuzante.
Parteneriatul dintre REBU si Liceul „Nicolae Tonitza” a devenit o traditie, concursul fiind deja la a cincea editie.
Competitia a avut doua sectiuni. Prima a fost dedicata lucrarilor grafice si picturilor cu personaje fantastice construite din obiecte reciclabile (sticle, borcane, PET-uri, becuri, sticle tip neon, cauciucuri, baterii auto, fasii de materiale textile, monitoare, aparate radio, calculatoare, telefoane mobile etc). Dintre acestea s-au evidentiat 14 lucrari, care au obtinut premiile I, II si III, precum si 11 mentiuni.
Copiii au folosit becurile, cutiile de carton si monitoarele pentru a realiza capete de balauri. Televizoarele, frigiderele, aparatele de radio si alte echipamente electrice defecte au reprezentat corpul, iar PET-urile, borcanele, sticlele si tuburile de neon au devenit mainile si picioarele personajelor din basme.
Cea de-a doua sectiune a concursului a invitat elevii sa realizeze logo-ul REBU din obiecte reciclabile. Juriul, format din reprezentanti ai companiei REBU, a selectat doua lucrari.
Castigatorii competitiei au fost premiati cu obiecte de uz didactic de foarte buna calitate, specifice activitatii liceului – pensule, uleiuri si acuarele.
Desenele vor servi la promovarea imaginii REBU
Personajele fantastice create de elevii Liceului de Arte Plastice vor servi la promovarea imaginii companiei REBU.
„Cu fiecare program pe care il organizam ne propunem sa ii determinam pe tineri sa isi creeze obiceiul de a recicla materialele pe care le folosesc. Nu e nimic mai simplu decat sa aruncam la cosurile si pubelele colorate sticla, pet-urile, hartia sau aparatele electronice si electrocasnice in locurile special amenajate. Este mult mai eficient si ii recompensam pentru eforturile lor”, a declarat Gabriel Radu, director general REBU.
Compania REBU organizeaza periodic programe educative adresate unitatilor de invatamant pe tema reciclarii. In acelasi timp, REBU sustine activitatile ecologice pentru protejarea mediului inconjurator.
Comentariile tale pot fi postate aici
Citeste si:
Elevii colecteaza din nou maculatura