Deseurile de ambalaje reprezinta principala ingrijorare de mediu a consumatorilor

Deseurile de ambalaje reprezinta una dintre principalele amenintari de mediu la care se gandesc consumatorii din toata lumea, dar cei din Noua Zeelanda sunt cei mai dispusi sa le reduca, informeaza Reuters.

Sondajul realizat pe Internet, in 48 de tari, de compania Nielsen arata ca, in noimebrie 2007, 40% dintre respondenti erau foarte ingrijorati de deseurile de ambalaje, fata de 31% in mai 2007.

"Grija pentru deseurile de ambalaje a crescut mai repede decat orice alta ingrijorare pentru mediu. Desi ambalajele eco-friendly nu sunt o prioritate pentru consumatori in prezent, industria alimentara nu poate ignora acest aspect", a declarat Patrick Dodd, presedinte al companiei Nielsen. 250.000 de oameni au participat la sondajul care a urmarit si atitudinea fata de incalzirea globala, lipsa apei, poluarea aerului si apei si folosirea pesticidelor.

Jumatatea dintre cei care au raspuns sunt dispusi sa renunte la ambalajele conventionale, cum sunt cutiile, pentru a facilita transportul si depozitarea alimentelor.

Doar 30% ar renunta la ambalajele individuale care feresc alimentele de atingerea altor cumparatori.
Sondajul arata ca neo-zeelandezii sunt cei mai dornici sa le reduca, peste 65% fiind dispusi sa renunte la ambalajele conventionale. Finlandezii, irlandezii,cehii si norvegienii ii urmeaza in top.

Tailandezii si japonezii sunt cei mai reticenti in aceasta privinta. Europenii si nord-americanii sunt cei mai putini pregatiti sa renunte la ambalajele care asigura igiena alimentelor.

Consumatorii prefera totusi ambalaje din hartie sau sticla, materiale care pot fi reciclate, in defavoarea plasticului si a poliesterului. Materialele biodegradabile ar putea inlocui plasticul, iar conservele ar putea fi vandute in recipiente mai usoare.

Retaileri ca Wal-Mart, Carrefour sau Tesco fac deja eforturi in aceasta privinta.

Foto: reuters.com

spot_img

Ultimele știri