Acum câteva zile, presa vuia de informația potrivit căreia un deputat USR din Cluj-Napoca, pe nume Adrian Dohotaru, a mâncat sărățele dintr-un coș de gunoi de pe coridoarele Parlamentului. Deși a explicat că a procedat astfel pentru a atrage atenția asupra risipei alimentare, a fost ironizat și chiar criticat. Echipa Green Report a dorit să afle dacă spectacolul oferit mass-mediei a fost un simplu joc de imagine sau dacă deputatul are intenții serioase. Am vorbit timp de mai bine de o oră despre responsabilitatea pe care o au parlamentarii în transmiterea mesajelor de protejare a mediului și despre inițiativele pe care le are el din acest punct de vedere.
Ne-am întâlnit cu deputatul USR Adrin Dohotaru la doar o zi după ce l-am contactat prin aceeași rețea de socializare pe care a creat atâta vâlvă cu o simplă postare. Ne-a preluat de la intrarea în Parlament și, după primul schimb de replici, ne-a cerut să îl tutuim.
Ce anume te-a determinat să apelezi la gestul considerat de unii șocant, cel de a mânca sărățele din coșul de gunoi al Parlamentului?
Şocant e gestul risipei, nu gestul meu. Prin intermediul lui, am încercat să atrag atenţia că aproximativ o treime din mâncarea din spaţiul românesc este aruncată. Dar nu e o problemă strict românească. O vedem şi la nivel european şi mondial. Suntem din păcate o societate mult prea consumeristă pentru resursele actuale ale planetei. A fost un gest simbolic, în care arătam că nu e ok să avem o treime din mâncare aruncată, deşi România are totuşi 40% din populaţie săracă sau cu risc de excluziune socială, potrivit unor studii.
Cu toate că se declară interesat de subiectul risipei alimentare, deputatul recunoaște că nu s-a implicat încă în dezbaterile din grupul de lucru format la Ministerul Agriculturii pe această temă. În acest moment, se lucrează la elaborarea normelor de aplicare a legii pentru diminuarea risipei. Dohotaru spune că se va interesa și, dacă va fi nevoie, va propune amendamente.
Risipa alimentară nu este însă singurul subiect despre care a vorbit în mass-media atunci când a avut ocazia să își argumenteze demersul.
Încercam să arăt că noi, ca parlamentari, avem o responsabilitate în plus de a veni cu anumite mesaje care pun accentul pe o economie mai sustenabilă, mai circulară, în care avem un ideal de zero waste. Dincolo de faptul că am mâncat acea mâncare, care era bună, nu era alterată, am observat coşul plin cu PET-uri. Și îmi puneam problema: de ce să bem apă plată, care costă foarte mult faţă de apa de la robinet, care uneori e mai ok (față de cea îmbuteliată, n.r.), pentru că nu întotdeauna condiţiile de depozitare a apei în magazine sunt cele mai bune. […] Dincolo de calculele legate de cost, ne putem gândi la calculele ecologice. De ce să consumăm atât de mult plastic, când putem pune apă în pahare de sticlă?
În pahare de sticlă am băut și noi apă, direct de la robinetul unei încăperi din Palatul Parlamentului. La început, propunerea sa de a ne servi cu apă neîmbuteliată ne-a dus cu gândul că ar putea fi, la fel ca mâncatul din gunoi, un simplu gest de imagine. Avea să ne demonstreze însă că subiectele legate de protejarea mediului nu-i erau tocmai străine. Adrian Dohotaru a continuat să explice contextul gestului:
Am avut un declic în momentul în care ieşeam din plen, unde s-a stat destul de multe ore, timp care oamenii au consumat cafea, apă etc. Mi se făcuse foame. Şi când am văzut coşul acela plin cu PET-uri, cu pungi de plastic şi punga de sărăţele pe jumătate plină, mi-am dat seama că trebuie să vin cu un gest demonstrativ. Şi declicul ăsta a fost. […] Din moment ce avem ţări ca Rwanda, din Africa, ce au reuşit să interzică pungile de plastic care poluau ţara, o urâţeau, putem să venim cu o astfel de legislaţie și în spaţiul românesc.
Putem?
Da, dar doar dacă ne convingem colegii de la putere. Inclusiv ieri am avut o discuţie cu un coleg care spunea că nu există nicio soluţie. Cum nu? Putem folosi tot felul de pungi de in, de rafie, pe care să le tot reutilizăm. Partea bună e că am declanşat multe discuţii. Programul meu electoral are şi o componentă pe zona de Zero Waste şi respect acest program. […] Nu e un gest complet spontan, pentru că există un interes de-al meu faţă de astfel de teme legate de risipă. Am şi lucrat câteva zile la colectare selectivă, la o rampă de gunoi în Cluj, la Pata Rât, unde în momentul de faţă e un munte de vreo cinci-şase etaje de gunoaie.
Ai lucrat efectiv, cot la cot cu oamenii?
Da, Am experiementat ca antropolog. Încercam să înţeleg mai bine munca oamenilor de acolo şi demnitatea acelei munci, în condiţiile în care noi nu facem colectarea selectivă la sursă, corporaţiile nu îşi respectă obligaţia de a face colectare selectivă, iar statul nu verifică cum s-au respectat aceste cote de colectare. Era important pentru mine să arăt demnitatea acelei munci, faptul că ei sunt ecologiştii oraşului. Cineva mi-a oferit mâncare ce provenea de la supermarketul din apropiere şi atunci am refuzat, că, deşi era ambalată, nu ştiam dacă era expirată sau nu.
Ți-ai pus problema siguranţei alimentare?
Da, mi-am pus şi problema asta. Era un refuz mental – poate sunt expirate, nu sunt aşa de sigure-, dar era şi un răspuns visceral – nu vreau să am de-a face cu mâncare din gunoi, că mi se face greaţă. Refuzul acela nu poate fi schimbat, dar ulterior m-am întrebat: dar dacă aș fi antropolog până la capăt? Pentru că, pentru a empatiza cu oamenii din anumite categorii sociale, trebuie să trăieşti o vreme ca ei.
În una dintre cărțile sale („PATA”), Adi Dohotaru a povestit experiența de la groapa de gunoi a Clujului.
Timp de trei zile și trei nopți am locuit și muncit asemenea oamenilor din Pata Rât și a colectorilor selectivi pe care i-am văzut în cartierul Mănăștur, unde locuiesc, și în Pădurea Făget. […] Cum în cartierul meu mănășturean s-au înmulțit privirile de dispreț la adresa colectorilor informali pe măsură ce s-au stabilit mai mulți în zonă, m-am gândit cum ar fi să mă transpun câteva zile în locul lor pentru a le înțelege mai bine situația. Apoi, odată cu anunțul oficial al primarului Emil Boc că s-a „rezolvat criza gunoaielor la Cluj” prin deschiderea unei noi rampe temporare, datorită căreia nu mai ducem gunoiul într-atât de scump până la Oradea, mi-am pus problema dacă lucrurile stau chiar așa.
Vezi în ceea ce se întâmplă la Pata Rât un model economic?
Din punctul meu de vedere, este un model economic de tip neoliberal. Acolo, avem mai multe rampe de deşeuri, care funcţionează într-un soi de limbo legal şi pentru care tiparul ecomonic în termeni ideologici e cam aşa: avem un circuit economic care e mai degrabă liniar, deci nu rotund, în care costurile sociale şi de mediu dispar sau sunt externalizate către societate. Costurile sociale sunt cei peste 1.500 de oameni care trăiesc la Pata Rât, dintre care câteva sute lucrează în rampe, în condiţii precare. În loc să avem mai multe centre de reciclare, în loc să avem colectare selectivă la sursă, avem o groapă de gunoi ceva mai îndepărtată de oraş, dar care e o sursă de poluare. E un model economic nesustenabil, la care trebuie renunţat.
Renunţat sau schimbat?
Renunţat şi schimbat cu altă formulă. Poate să fie un sistem de piaţă mai egalitar, mai conştient de costurile de mediu. Modelul actual este atât de nesustenabil, încât planeta poate să fie distrusă în următoarele decenii. Un exemplu foarte bun de risipă şi de consum iresponsabil este faptul că a dispărut aproximativ 60% din fauna sălbatică. Asta e un Holocaust despre care nu vorbim. Ştim despre Gulag, despre Holocaustul evreilor şi al romilor, dar nu vorbim despre ceea ce se întâmplă în momentul de faţă, care este un Holocaust la proporţii chiar mult mai mari.
Zero Waste România încearcă să facă la Pata Rât o cooperativă. Poate fi asta o soluţie?
Colectorii informali pentru mulţi sunt doar oameni care fac mizerie. Tot trebuie formalizat cumva acest sistem şi mă bucur că văd asta la Cluj. Se vorbeşte ca anul ăsta să avem 60 şi ceva de ghene care se lasă sub pământ, finanţate de primărie. Dar nu vei mai integra ca înainte colectorii informali, iar asta înseamnă că munca lor trebuie cumva formalizată. O soluţie ar putea consta în astfel de cooperative. Mai e o soluţie pe care încerc să o explorez alături de societatea civilă, de autorităţi şi de colectorii informali: am reuşit să facilitez înfiinţarea unui sindicat denumit Salubritatea, în care s-au înscris vreo 70 de persoane din Cluj. Deci pe de o parte se pot cooperativiza, altă parte se pot sindicaliza, pentru a-şi apăra drepturile de angajaţi.
Pentru ce alte soluții din sfera managementului deșeurilor mai pledezi?
Poţi să ai la firme oameni care vin şi preiau deşeurile şi nu le duc la groapă, ci la centre de reciclare. Dar mai pot fi şi alte soluţii. S-a arătat într-un studiu că la Cluj 50% din deşeurile produse sunt deşeuri menajere, adică mâncarea pe care noi o risipim, şi care se pot transforma în compost. Colectorii informali pot să ducă mai departe acel compost în grădini periurbane şi la ferme din apropierea marilor oraşe, tocmai pentru a încuraja un sistem responsabil şi lanţurile scurte de aprovizionare.
Ce alte obiective mai ai în programul electoral?
O altă zonă de care sunt preocupat este lupta pentru spaţii verzi, cuplate cu un alt tip de mobilitate în oraş. Am făcut o propunere, să vedem dacă e acceptată de Primărie: Clujul să fie Capitala verde a Europei. Mergem pe câteva mize majore:
- mobilitatea sustenabilă că alternativă la traficul auto privat, cu benzi dedicate transportului în comun șendezvoltarea de coridoare pietonale şi cicliste;Autorităţile trebuie să aibă curajul să spună: „Lăsaţi-vă maşina acasă”. Oamenii să o poată folosi în weekend sau în locuri unde nu există tren sau autobuz. Pentru unii este nepopular să ceară aşa ceva, dar pentru alţii este raţional să utilizăm transportul în comun. Putem alege mersul cu bicicletă sau pe jos. apoi, am avea colectare selectivă la sursă, cu centre de reciclare și condiţii mai bune pentru oamenii de la Pata Rât
- iar al treilea palier se referă la dreptul la oraş, la spaţii verzi. Peste tot în România avem spaţii retrocedate pentru care există o altă variantă: expropierea. Legea spune că putem expropria şi pentru baze sportive şi spaţii verzi. […] În principiu, mi-am propus, şi se poate realiza, triplarea cantităţii de spaţii publice în oraş.
Prin toate aceste măsuri, încurajăm oamenii să trăiască mai sănătos într-un context în care toată lumea e interesată de sănătate, dar vorbeşte despre spitale. Ăla e ultimul plan la care trebuie să ajungem. Sănătatea e în primul rând despre prevenire. Noi tot discutăm despre spitale. E nevoie de reformă acolo, dar e nevoie şi de o reformă interioară: un consum responsabil, un stil de viaţă mai sportiv, a crea oraşe care sunt pentru oameni, nu pentru maşini.
Ne-ai vorbit despre inițiativele pentru îmbunătățirea Clujului, orașul care te-a ales. Ca deputat, petreci însă o mare parte din timp în București. Ce ai vrea să schimbi în capitală?
Dau doar un exemplu. Împreună cu colegul Ovidiu Raețchi, am venit cu propunerea de a deschide spaţiul verde imens din jurul Palatului Parlamentului pentru public, tocmai pentru că există problema asta reală de segregare între clasa politică şi cetăţeni. Am zis cum ar fi dacă s-ar investi în locuri de joacă, într-o baza sportivă în spaţiul dintre Catedrala şi Parlament? Încerc să conving cât mai mulţi colegi din toate partidele să facem o scrisoare deschisă către preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, să-l convingem să deschidă spaţiul.
La final, l-am întrebat pe Adrian Dohotaru dacă este dispus să facă front comun cu ONG-urile, pentru implementarea ideilor legate de risipă alimentară, colectare selectivă, mobilitate sustenabilă și spații verzi. A dat asigurări că este deschis discuțiilor și că va încerca să organizeze grupuri de lucru pe mai multe subiecte, convingându-i și pe parlamentarii puterii să se alăture. Îi vom urmări, cu interes și vigilență, activitatea.
