Deputatii din Comisia pentru cercetarea abuzurilor si pentru petitii au stabilit, marti, prin vot ca taxa de prima inmatriculare reprezinta un abuz, inregistrandu-se o singura abtinere care apartine deputatului PNL, vicepresedinte al comisiei, Horea Uioreanu.
"S-a votat cu o abtinere din partea reprezentatului PNL sa transmitem punctul nostru de vedere insotit de petitie, Guvernului, sa informam Comisia pentru buget-finante a Camerei Deputatilor ca in opinia noastra la avizarea in fond trebuie sa se tina cont de pozitiile care au fost exprimate de semnatarii petitiei si solicitam Biroului Permanent ca initiativele legislative care s-au depus sau se vor depune, atat din partea Guvernului, cat si din partea diferitilor senatori si deputati sa fie discutate in procedura de urgenta in Camera Deputatilor", a afirmat presedintele Comisiei pentru abuzuri, Tudor Mohora.
In cadrul dezbaterilor dedicate analizarii petitiei semnata de peste 120.000 de oameni si prin care se solicita eliminarea taxei de prima inmatriculare si returnarea banilor cetatenilor, deputatii au avut pozitii diferite la nivel declarativ, chiar daca la vot au sustinut ideea ca taxa este una abuziva.
Presedintele comisiei a remarcat faptul ca este petitia care a intrunit numarul cel mai mare de semnaturi din partea cetatenilor, "ceea ce inseamna ca este o problema care doare, care nu a fost gestionata corect".
Mohora a afirmat ca nu crede ca problema bugetului de stat se rezolva cu aceasta taxa auto.
"Este clar ca e o lipsa de profesionalism a celor care au definit-o si de receptivitate la presiunile venite
de la Comisia Europeana", a spus acesta.
Vicepresedintele comisiei, Radu Lambrino (PD-L), a acuzat faptul ca, desi plenul Camerei Deputatilor a adoptat motiunea simpla initiata pe aceasta tema, Guvernul nu a luat ulterior nicio decizie.
"Nici cea mai mica parte din bani nu au ajuns in fondul de mediu. Acest bir nu a fost inventat pentru a proteja mediul, ci Guvernul a incercat sa acopere gauri din bugetul de stat, dar avertizez ca sunt oameni care au castigat procese de inapoierea a banilor. Guvernul se imprumuta fara dobanda de la populatie", a spus Lambrino.
Desi a declarat ca, personal, nu il deranjeaza absolut deloc aceasta taxa, deputatul PRM Mircea Costache a votat pentru definirea caracterului abuziv al acesteia.
Cel care s-a abtinut la vot, deputatul Horea Uioreanu, a afirmat ca Guvernul are in discutie modificarea acestei taxe auto si a acuzat PD-L de "partizan anti-taxa", in conditiile in care Sulfina Barbu a instaurat-o pe vremea cand a fost ministru al Mediului.
Deputatul PSD Mihail Sireteanu a precizat ca asistam la o "incapatanare diabolica a Guvernului de a mentine aceasta taxa", dar si-a exprimat convingerea ca se vor opera modificari esentiale in aceasta privinta Deputatul UDMR Becsek Garda a spus ca, personal, nu este de acord cu taxa auto si ca din punctul sau de vedere este un abuz din partea Guvernului: "Ar trebui sa se faca demersurile necesare ca aceasta taxa sa nu existe".
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii a analizat, marti, informarea cu privire la petitia adresata de catre Realitatea Media si Automobil Clubul Roman, referitor la taxa auto.
Propunerea de rezolutie privind taxa auto a intrat in circuitul procedural al PE
Proiectul de rezolutie pentru returnarea banilor incasati de guvernul Romaniei pentru taxa de prima inmatriculare, inaintat de catre europarlamentarul roman Marian Zlotea (PPE-DE, PD-L) la data de 20 februarie, a intrat marti in circuitul parlamentar, rezolutia urmand a fi discutata in plenul Parlamentului European pana la sfarsitul lunii martie.
In propunerea de rezolutie, in care se mentioneaza faptul ca "autoritatile romane refuza sa restituie integral cetatenilor contributiile platite", Consiliul UE, Comisia Europeana si comisiile competente ale PE sunt invitate sa examineze detaliat situatia acestei taxe, "perceputa cu incalcarea dreptului comunitar" si sa adopte ’masuri ferme in vederea returnarii integrale a taxei auto de prima inmatriculare persoanelor care au platit aceasta taxa perceputa cu incalcarea dreptului comunitar, restituire care sa aiba loc pe cale administrativa si nu pe cale jurisdictional-contencioasa’.
Marian Zlotea este membru al Comisiei Piata Interna si Protectia Consumatorului, doar din aceasta calitate fiind posibila inaintarea unei rezolutii pe tema returnarii banilor incasati pentru taxa de prima inmatriculare. Daca rezolutia va fi adoptata, autoritatile romane vor fi obligate sa returneze sumele colectate la buget, fara a mai fi nevoie ca platitorii sa actioneze statul roman in instanta.