Turbăriile acoperă doar 3% din suprafața Pământului și stochează aproximativ 600 de miliarde de tone de carbon, mai mult decât întreaga biomasa forestieră a lumii. Regenerarea acestora ar costa aproximativ 7 miliarde de dolari anual. Dacă le pierdem, riscam eliberarea rapidă a carbonului stocat, accelerarea schimbărilor climatice și punerea în pericol a sursele de apă dulce și biodiversitatea.
Turbăriile sunt un ecosistem unic și esențial pentru reglementarea climei globale, având un rol crucial în stocarea carbonului și în menținerea biodiversității.
Acoperind doar 3% din suprafața Pământului, aceste zone umede pot stoca aproximativ 600 de miliarde de tone de carbon, mai mult decât întreaga biomasa forestieră a lumii.
Cu toate acestea, potrivit unui studiu recent Wildlife Conservation Society, turbăriile sunt grav sub-protejate, cu doar 17% dintre ele fiind incluse în arii protejate, un procent mult mai mic decât în cazul altor ecosisteme de importanță globală, cum ar fi mangrovele (42%) sau pădurile tropicale (38%).
De ce sunt turbăriile esențiale pentru climă?
Turbăriile sunt un tip de teren umed care acumulează materie organică parțial descompusă, prevenind astfel eliberarea acestui carbon în atmosferă.
În mod natural, ele joacă un rol crucial în reducerea emisiilor de dioxid de carbon, contribuind semnificativ la combaterea schimbărilor climatice.
„Turbăriile sunt un sistem vital pentru stocarea carbonului și reducerea efectului de seră„, a explicat Kemen Austin, autorul principal al studiului și director al departamentului de știință la Wildlife Conservation Society.
Cu toate acestea, atunci când turbăriile sunt drenate, perturbate sau transformate în terenuri agricole sau industriale, carbonul stocat se eliberează rapid în atmosferă, amplificând schimbările climatice.
Este estimat că între 1,5 și 2,5 miliarde de tone de gaze cu efect de seră sunt emise anual din turbăriile degradate la nivel global.
Presiunea asupra turbăriilor
Studiul evidențiază faptul că aproape un sfert dintre turbării sunt deja sub presiune semnificativă din partea activităților umane.
În mod particular, 15% dintre turbării au fost drenate pentru agricultură, iar 5-10% sunt afectate de degradare, inclusiv prin defrișarea vegetației native.
Aceste procese au un impact deosebit de mare în regiunile tropicale, unde peste 40% din turbării au fost deja degradate.
Turbăriile din zonele temperate și tropicale care sunt protejate încă suferă presiuni mari.
De exemplu, aproape jumătate dintre turbăriile temperate și tropicale aflate în arii protejate se află sub presiune moderată sau mare din cauza activităților economice.
De aceea, cercetătorii subliniază că protejarea și gestionarea sustenabilă a turbăriilor, dar și recuperarea celor deja degradate, este esențială pentru limitarea încălzirii globale la 1,5°C.
Importanța drepturilor teritoriale ale popoarelor indigene
Un alt aspect crucial descoperit de studiul recent este că aproximativ 27% din turbăriile globale se află pe terenuri ale popoarelor indigene.
Aceste comunități au demonstrat un angajament semnificativ în protejarea acestor ecosisteme.
„Popoarele indigene sunt deja gestionari importanți ai turbăriilor„, a subliniat Paul Elsen, co-autor al studiului și director de planificare a conservării la Wildlife Conservation Society.
„Este esențial să întărim drepturile teritoriale ale acestora, deoarece acest lucru poate aduce beneficii majore nu doar pentru turbării, ci și pentru alte ecosisteme.”
Peste 85% din turbăriile aflate pe terenuri ale popoarelor indigene nu sunt incluse în alte tipuri de arii protejate, ceea ce face ca protecția lor să depindă în mare măsură de gestionarea tradițională a acestora.
Studiul subliniază că protejarea drepturilor acestor comunități ar putea reprezenta o soluție eficientă pentru conservarea turbăriilor și, implicit, pentru combaterea schimbărilor climatice.
Implicațiile economice și apa
Turbăriile nu sunt doar un stoc de carbon, dar reprezintă și surse importante de apă dulce.
Ele conțin aproximativ 10% din rezervele de apă dulce neînghețată ale lumii, fiind esențiale pentru menținerea echilibrului hidrologic al multor regiuni.
Distrugerea acestora ar putea pune în pericol aprovizionarea cu apă a unor comunități și economii întregi, mai ales în regiunile în care turbăriile sunt principala sursă de apă dulce.
Potrivit UNEP, pentru a aborda crizele interconectate ale schimbărilor climatice, pierderii biodiversității și degradării terenurilor, până în 2050 va fi nevoie de investiții de peste 8 trilioane de dolari în soluții bazate pe natură, printre care restaurarea turbăriilor și a pădurilor.
Investițiile în restaurarea turbăriilor, doar în acest sector, sunt estimate la aproximativ 7 miliarde de dolari anual, o sumă semnificativă, dar care, potrivit UNEP, ar putea aduce beneficii economice considerabile pe termen lung prin prevenirea riscurilor legate de schimbările climatice și restaurarea ecosistemelor distruse.
Necesitatea acțiunii rapide
În ciuda importanței lor fundamentale, turbăriile nu beneficiază de suficiente strategii naționale sau de politici de protecție.
Potrivit lui Kemen Austin, „[t]urbăriile oferă o oportunitate enormă de a ajuta la rezolvarea crizei climatice, dar pentru a valorifica acest potențial, trebuie să acționăm rapid.”
În prezent, multe dintre statele cu cele mai mari suprafețe de turbării, cum ar fi Indonezia și Regatul Unit, au început să pună în aplicare măsuri pentru conservarea acestora, dar la nivel global, multe țări încă nu tratează turbăriile ca o prioritate climatică.
Negocierile internaționale privind schimbările climatice oferă o oportunitate cheie de a pune conservarea turbăriilor pe agenda globală.
„Este o oportunitate de a include conservarea turbăriilor ca o prioritate climatică„, a spus Austin, referindu-se la dialogurile organizate sub egida Convenției Cadru a Națiunilor Unite pentru Schimbări Climatice.
Turbăriile din România
Turbăriile din România se găsesc în zonele umede, în special în regiunile montane și deluroase ale Carpaților.
Suprafața acoperită de aceste ecosisteme variază în funcție de condițiile locale, de la câteva hectare la zeci sau chiar sute de hectare.
Mlaștinile cu turbă se întind pe aproximativ 7.000 de hectare, distribuite în aproximativ 480 de locații.
Straturile de turbă au o grosime medie de 2-3 metri, iar în cazuri rare pot ajunge până la 10 metri, însă în multe regiuni din România grosimea acestora este adesea mai mică de 1 metru.
Cea mai mare rezervație naturală de turbă din România este Tinvoul Mare din Poiana Stampei, județul Suceava, cu o suprafață de 681,80 hectare. Aceasta a fost declarată monument al naturii în anul 1955, iar locația sa se află sub pasul Tihuța, la aproximativ 20 de kilometri de Vatra Dornei.
Tinvoul Poiana Stampei s-a format pe depozitele aluviale ale terasei pârâului Dornișoara.
Rezervația este o zonă umedă ce găzduiește o mare diversitate de vegetație caracteristică mlaștinilor.
Peisajul include fânețe și păduri, iar în zona mlăștinoasă se regăsește vegetație de turbărie, dominată de specii de mușchi care formează un strat gros ce plutește pe apă.
Situată la o altitudine medie de 880 metri, mlaștina poate fi explorată printr-un pod de lemn lung de 900 de metri, care reprezintă singura cale de acces.
Tinovul Mare Poiana Stampei face parte din categoria rezervațiilor științifice și are ca scop protecția și conservarea habitatelor naturale terestre și/sau acvatice, care includ elemente reprezentative de interes științific, precum flora, fauna, geologia, speologia, paleontologia, pedologia sau alte domenii relevante.
Managementul acestor rezervații asigură un regim strict de protecție și are ca obiectiv menținerea habitatelor într-o stare cât mai puțin perturbată.
În acest context, activitățile umane sunt interzise, cu excepția celor destinate cercetării, educației și ecoturismului, care sunt supuse unor restricții și necesită acordul forumului științific competent, precum și al administratorului rezervației.
Urgența acțiunilor pentru protejarea acestor ecosisteme nu poate fi subestimată, iar integrarea acestora în strategiile naționale și globale de mediu este imperativă pentru a preveni consecințele grave ale încălzirii globale.
CITIŢI ŞI:
Parcul Național Buila-Vânturarița – o istorie. Ce se poate face mai departe?
Alexe: „Cer protecție strictă pentru 75% din suprafața fiecărui Parc Național”
Ce înseamnă că Londra este primul oraș – parc național din lume
#turbarii #conservareaecosistemelor #stocarecarbon #restaurare #biodiversitate #peatlands #carbonstorage #climateaction #wetland #natureconservation
