Un grup de cercetători clujeni și-a propus să salveze speciile rare păstrate încă în Bazinul Fizeșului. În lipsa unor măsuri ferme, ele vor dispărea precum s-a întâmplat de-a lungul timpului și cu altele, într-o zonă afectată de secarea mlaștinilor, incendierea stufărișului sau decimarea știucilor, scrie infomediu.eu.
Există multe amenințări la adresa speciilor din zonă, iar locuitorii trebuie să le conștientizeze. Înainte erau aici pelicani, țigănuși care sunt acum doar în Delta Dunării. În urma celor 1.200 de observații făcute, am identificat plante și reptile pe care greu le găsești în alte părți; unele dintre acestea se află doar într-o stepă din Rusia. Două tragedii au avut loc la Sic, unde a ars jumătate din stufăriș din cauza incendiilor, fiindcă oamenii aprind pășunile necontrolat. Pentru că prima dată arde stuful deasupra, păsările care cuibăresc sunt prinse dedesubt și sfârșesc a fi pârjolite. Pe de altă parte, suntem conștienți că trebuie să oferim și beneficii celor care protejează natura și de aceea am realizat o strategie de vitalizare a zonei, care să aducă un aport economic pentru locuitorii săi, în primul rând prin turism”, atrage atenția Alexandru Stermin, expert în biodiversitate, potrivit Ziua de Cluj.