Poluarea aerului este cel mai mare factor de risc din mediu pentru sănătatea publică din Europa, conform unui nou raport realizat de Curtea de Conturi a Uniunii Europene.
Limitele de poluare a aerului stabilite în Europa sunt mult mai slabe decât cele stabilite de Organizația Mondială a Sănătății (WHO), iar majoritatea țărilor europene nu le respectă. Limitele stabilite de WHO sunt de două ori mai stricte pentru particule în suspensie (PM2.5 și PM10) și de șase ori mai stricte pentru emisiile de dioxid de sulf (SO2).
Poluarea aerului este principala cauză a peste 400.000 de decese premature în Europa în fiecare an. Luna trecută, guvernele a 11 țări, printre care și Marea Britanie, Franța, Germania, Ungaria, Belgia, Danemarca și Spania au fost acuzate de către Agenția Europeană de Mediu că au încercat să profite de lacune juridice pentru a își ascunde lipsa de progres privind combaterea poluării aerului și au cerut Comisiei Europene să le majoreze plafoanele de emisii.
„Avem o criză de sănătate publică în Europa din cauza poluării aerului. Mai mult de 1000 decese premature au loc în fiecare zi pe teritoriul Uniunii Europene, reprezentând mai mult de 1% din numărul total de decese din UE. Înseamnă de 10 ori mai mult decât numărul de morți în accidente rutiere.”, a declarat Janusz Wojciechowski, auditor principal.
El a adăugat că poluarea aerului ar trebui să fie tratată ca o prioritate de către Uniunea Europeană, care cheltuiește 3.4 miliarde de euro din fondurile de coeziune pe biomasă extrem de poluantă, aproape de două ori mai mult decât fondurile rezervate pentru poluarea aerului, în valoare de 1.8 miliarde de euro.
Autorii raportului recomandă o reevaluare a priorităților de finanțare a Europei și atrag atenția asupra standardelor divergente observate la diferite stații de monitorizare a poluării. Conform lui Wojciechowski, există riscul ca datele de monitorizare utilizate de Comisia Europeană să nu fie întotdeauna credibile.
În luna mai a acestui an, Comisia Europeană a anunțat că va trimite Franța, Germania, Ungaria Italia, România și Marea Britanie în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea valorilor-limită convenite pentru calitatea aerului și pentru neadoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire a acestor valori.
Poluarea aerului are numeroase efecte negative asupra corpului uman, fiind asociată cu diverse afecțiuni fizice și neurologice. Un studiu recent arăta că poluarea aerului provoacă o reducere imensă a inteligenței.