Articolul ”Afacere verde: pungile ecologice sunt tot din plastic", publicat in editia din 22.01.09 de Curierul National, a starnit foarte multe reactii atat pro cat si contra, drept urmare a numarului mare de telefoane si mail-uri primite pe adresa redactiei. Astfel, in incercarea de a afla adevarul despre controversatele pungi biodegradabile, va prezentam punctul de vedere al domnului Virgil Fira, General Manager al SC MOVIPLAST SRL.
Tehnologia hidro-biodegradabila
A. Tehnologia hidro-biodegradabila este descrisa de standardele EN 13432 (in Europa) si ASTM D6400 in America de Nord. Aceste standarde sunt standarde pentru compostabilitate si stabilesc conditiile dupa care un plastic este cotat ca si compostabil. Cele doua standarde se refera exclusiv la criteriile dupa care un plastic este considerat compostabil daca este prelucrat in facilitati industriale si municipale de composting. Standardul specifica foarte clar ca nu se aplica pentru alte medii de depozitare ale gunoiului: gropi de gunoi municipale, aruncarea accidentala a gunoiului in locuri neamenajate (strazi, plaje, locuri publice).
Tehnologia hidro-biodegradabila, asa cum este descrisa de standardul EN 13432, are urmatoarele inconveniente (aceleasi pentru toate tarile, indiferent de nivelul lor de dezvoltare):
– Implementarea tehnologiei presupune ca managementul gunoiului sa se faca in instalatii de compost industrial, nu in gropi de gunoi municipale. In momentul de fata, 94% din sacosele de plastic consumate in lume ajung in gropi de gunoi municipale, Romania fiind una dintre tari. Prin aruncarea sacoselor hidro-biodegradabile in gropi de gunoi municipale nu se respecta conditiile de compostabilitate cerute de standardul EN 13432, iar rezultatul este ca plasticul nu se va biodegrada in 180 zile.
O instalatie de compost industriala dupa normele europene are urmatoarele caracteristici: cantitatea maxima de plastic admisa este 1-2% din totalul gunoiului prelucrat, materialul plastic trebuie taiat in fasii inainte de compostare, temperatura de compostare trebuie sa atinga 7000 grade C cel putin 24 de ore pentru a distruge germenii patogeni (pericol de raspandire a virusilor) si sa ramana la nivelul de 58A±20 C pentru cateva saptamani. In acelasi timp, procesarea gunoiului in instalatii de compostare presupune existenta unui program de colectare foarte stricta a gunoiului care permite realizarea mixului de compost si care admite numai 1-2% plastic.
– Plasticul hidro-biodegradabil nu este reciclabil. Tarile care au adoptat programe de reciclare a plasticului conventional se confrunta cu contaminarea plasticului destinat reciclarii cu material hidro-biodegradabil care este incompatibil cu reciclarea in unitatile de reciclare a plasticului. Tari ca Germania, cu o inalta educatie civica, incearca sa implementeze un sistem de reciclare si colectare a gunoiului de peste 20 de ani fara succes real. Daca cineva arunca plastic din material hidro-biodegradabil intr-un container cu plastic din poliolefine destinate reciclarii, intreg continutul containerului este compromis.
– Plasticul hidro-biodegradabil este produs din resurse destinate alimentarii populatiei. Este o inducere in eroare si un neadevar faptul ca aceste materiale protejeaza mediul fara efecte secundare. Plantarea, irigarea, fertilizarea rasadurilor, transportul, utilizarea pesticidelor si insecticidelor, procesul de sintetizare si polimerizare a acestor tipuri de materiale plastice presupune utilizarea de combustibili, energie si substante care dauneaza mediului. Resursele alimentare trebuie utilizate pentru mancare, si nu pentru ambalare.
– Prelucrarea este dificila, iar resturile din procesul de fabricatie nu se intorc in prelucrare, ci trebuie aruncate (plasticul hidro-biodegradabil nu este reciclabil, nici post-productie, nici post-consum).
– Plasticul hidro-biodegradabil nu se poate prelucra pe echipamentele de productie existente cu aceeasi capacitate de productie. Este necesar ca producatorii de plastice sa-si schimbe extruderele si sudezele, sau sa reduca substantial rata de prelucrare pe echipamentele existente.
– Preturile produselor finite vor ajunge, din cauza pretului materiei prime si a capacitatilor reduse de prelucrare, sa fie de 3-4 ori mai mari decat ale produselor obtinute din rasinile standard (polietilena).
– Apelarea numai la import pentru cumpararea materiei prime hidro-biodegradabile (cu un pret de peste 3 ori mai mare decat al polietilenei clasice), precum si inlocuirea unui numar mare de utilaje vor duce la cheltuirea unor sume uriase, sume ce vor influenta mult actualul deficit bugetar al Romaniei.
Tehnologia oxo-biodegradabila
B.Tehnologia oxo-biodegradabila este reprezentata de folosirea unor aditivi care sunt fin dispersati in matricea polimerica a produsului (sacose) si care transforma un produs inert la biodegradare, ca polietilena, intr-un produs care este biodegradabil. Tehnologia este recunoscuta de Societatea Internationala de Standardizare ASTM prin standardul ASTM D6954-04 ca un proces in doua faze: degradarea urmata de biodegradare. Acest standard prezinta metodele de testare utilizate pentru a demonstra ca plasticul se degradeaza, fragmentele obtinute din degradare se biodegradeaza (sunt consumate de microorganisme), precum si impactul din punct de vedere al toxicitatii asupra mediului. Un produs care corespunde standardului ASTM D6954-04 se degradeaza in 20-24 luni.
Tehnologia oxo-biodegradabila indeplineste 3 criterii din cele 4 mentionate in EN 13432:
1) Dezintegrare
2) Lipsa sau nivelul scazut de metale grele (in concordanta cu limitele acceptate in directivele europene)
3) Produsul final nu este eco-toxic
Singurul criteriu care nu este indeplinit este rata de biodegradabilitate. Plasticul oxo-biodegradabil se biodegradeaza, dar mai lent decat cele 180 zile prevazute de EN 13432. De fapt, biodegradarea nu este necesar sa se faca in 180 zile, pentru ca acest tip de plastic este destinat sa fie depozitat in groapa de gunoi a orasului, care nu are conditiile unei instalatii industriale de compostare. Tehnologia oxo-biodegradabila se adreseaza managementului gropilor de gunoi si este implementata cu succes in tari din intreaga lume.
Tarile Europei, in special cele din Est, incearca sa implementeze initiative legislative care sa rezolve problema poluarii cu plastic. Ungaria a legiferat sacosele biodegradabile recunoscand cele doua alternative: plasticul hidro-biodegradabil descris de EN 13432 si care este destinat facilitatilor de compostare, si plasticul oxo-biodegradabil din poliolefine care indeplinesc criteriile din standardul ASTM D 3826-98 (plasticul trebuie sa se descompuna total in 18 luni conform cu ASTM D3826-98).
Producatorii de profil fabrica aditivi oxo-biodegradabili care nu incorporeaza metale grele conform directivelor europene si sunt siguri din punct de vedere al procesarii (nu contamineaza aerul sau apa in timpul producerii aditivilor sau a produselor finite care incorporeaza aditivi). Aditivii si produsele finite care ii incorporeaza sunt in concordanta cu normele europene referitoare la aplicatiile care intra in contact direct cu alimentele.
Produsele finite, incorporand respectivii aditivi, sunt certificate de buletine de analiza ca fiind biodegradabile in medii ca groapa de gunoi municipala sau in sol.
Produsele finale (sacosele) fabricate folosind tehnologia oxo-biodegradabila prezinta urmatoarele avantaje demne de luat in seama:
– Viata lor si rata de degradabilitate pot fi controlate prin intermediul aditivului folosit
– In urma lor, dupa biodegradare, nu raman fragmente de plastic
– Sunt comparabile celor fabricate din polietilena standard: au rezistenta si flexibilitate, permit o imprimare de o calitate deosebita
– Pot fi refolosite si reciclate
– Pot fi reciclate post-productie si post-consum
– Sunt sigure in timpul procesarii si depozitarii in mediul de depozitare (groapa de gunoi)
– Se pot procesa pe echipamentele existente la aceeasi rata de productie ca si plasticul conventional
– Nu au efecte toxice si sunt in concordanta cu regulamentele europene de contact cu alimentele si prezenta materialelor grele.
– Nu reprezinta o solutie scumpa si rezolva in mod real si practic problema poluarii cu materiale plastice.
1. "Oxo-biodegradabilitatea este un fenomen de biodegradare a unui material plastic (in cazul sacoselor vorbim de cel putin 3 tipuri de polietilena: LDPE – polietilena de joasa densitate; HDPE – polietilena de inalta densitate; MDPE -polietilena de medie densitate) ce se desfasoara in 2 etape in prezenta oxigenului:
– prima etapa este aceea in care sub actiunea caldurii si a razelor solare (ultraviolete) sacosa ajunsa in mediu post-consum se faramiteaza intr-o perioada de timp in microparticule;
– a doua etapa este aceea in care aceste microparticule sunt ingerate de catre microorganisme aerobe si se transforma in biomasa;
In niciun caz nu ramane la finalizarea acestui proces niciun fel de praf.
2. "Hidro-biodegradabilitatea" este un fenomen asemanator, numai ca este vorba de materiale bioplastice produse pe baza de amidon si, fiind vorba de componente naturale, biodegradarea se desfasoara in absenta oxigenului, iar microparticulele sunt transformate in biomasa de catre microorganisme anaerobe, fenomenul fiind cunoscut si sub denumirea de compostabilitate. Este un fenomen asemanator celui prin care deseurile de origine vegetala (frunze, paie etc) ingropate in pamant se transforma in compost.
Sunt convins ca veti fi sesizat eroarea produsa si ca o veti indrepta. – Leonard Radu, Asociat & Director Executiv al SC CORTEX LTD SRL
