Cum vorbești despre ecologie unui copil de 6 ani

În lipsa unui curs de ecologie care să se predea obligatoriu în școli, copiii prind din zbor informații despre planetă, despre starea în care se află aceasta sau despre reciclare. Toate datele care ajung la ei prin diverse canale sunt mai degrabă teoretice. Prin urmare, interesul lor este destul de scăzut. Dar dacă i-am putea convinge, prin joc, interacțiune și tehnologie, că încălzirea globală este o problemă serioasă, la rezolvarea căreia și ei trebuie să contribuie?

????????????????????????????????????

Când auzi zilnic despre consumul excesiv de resurse, despre încălzirea globală și schimbările climatice, despre salvarea planetei prin consum sustenabil, tehnologii inovatoare și reciclare, nu îți  închipui că aceste concepte mai au nevoie de explicații. Ce te faci însă când ești pus în situația de a-i vorbi unui copil de 6 ani despre toate astea? Sincer, nu știu. Nu pentru ca nu aș putea explica în cuvinte relativ simple realități dureroase, ci pentru că i-aș pierde interesul după primele 2 minute.

Exact la acest aspect s-au gândit și cei de la Asociația Green Revolution când au creat Green Bee, o navă spațială în care copiii învață despre sistemul solar și galaxie, despre consumul de resurse și despre ce se poate întâmpla cu Pământul dacă oamenii vor continua să îl exploateze în ritmul actual.

Despre Green Bee auzisem, căci e de 3 ani în Parcul Tineretului din capitală. Dar nu am avut ocazia să văd ce se întâmplă de fapt în această navă. Ieri însă, împreună cu 11 copii de clasa a șaptea, am pătruns, ușor sceptică, într-un univers care se anunța a fi fascinant.

Ce se întâmplă în nava Green Bee

Trebuie să mărturisesc că nu ma așteptam să găsesc un set-up atât de bine elaborat: uși care se închid automat, prin apăsarea unui buton; tablete cât ecranul unui TV, așezate în semicerc în jurul unui panou de comandă; un ecran imens în fața navei și altele mai mici de jur împreujur… și multe, multe lumini.

Nici nu am apucat să analizăm bine „situația”, că ne-au și luat „în primire” căpitanul Raxo Williams si secundul său, Noni. Cei doi urmau să ne conducă într-o călătorie prin univers, cu scopul de a căuta o altă planetă locuibilă, cu care să înlocuim Pământul pe care suntem pe cale să îl distrugem.

După o scurtă îmbulzeală a copiilor pentru a prinde cele mai bune locuri, am pornit. Căpitanul Raxo și Noni ne-au ghidat pe tot parcursul „misiunii istorice„: ne-au oferit numeroase detalii despre corpurile cerești pe lângă care am trecut în călătorie și au salvat nava de fiecare data când s-au ivit probleme. Nu au făcut-o însă singuri: au apelat la ajutorul copiiilor, care au primit pe tablete misiuni pe teme legate de atmosferă, aer, poluare, apă, hrană, energie sau deșeuri.

????????????????????????????????????

Un moment important a fost reprezentat de trimiterea unor drone pe un corp ceresc străin. Cu ajutorul acestora, computerul de bord a putut afișa imagini de pe o planetă care s-a dovedit a fi fost distrusă de locuitorii ei, după mai bine 4.200 de ani de existență.

După ce căpitanul Raxo i-a avertizat pe copii că asta s-ar putea întâmpla și cu Pământul dacă nu avem grijă de el, le-a oferit soluții pentru evitarea dezastrului: le-a vorbit despre reciclarea bateriilor și aruncarea corectă a gumelor de mestecat, despre emisiile rezultate din industrie și din transport și despre cum ne putem reduce impactul asupra mediului.

În final, după câteva emoții că am călătorit în timp și că am ajuns înapoi pe Terra în anul 2050, echipajul a rezolvat problema și am aterizat cu bine, în octombrie 2015.

„Întorși” pe Pământ, copiii au participat și la un workshop de gătit, unde au aflat cum își pot pregăti singuri diferite feluri de mâncare, din ingrediente variate și  provenite din surse sustenabileVictor Nemeș, finalist Masterchef, a fost cel care i-a instruit și i-a ajutat pe micii bucătari.

????????????????????????????????????

Cum a perceput echipajul experiența Green Bee

Să devină membru al echipajului de navă nu a fost foarte greu, ne-a explicat Răzvan Dragu, actorul din rolul Căpitanului Raxo: „Am urmat un trainning de 2 zile, apoi am mai învățat pe parcurs”.

Deși călătoresc în spațiu chiar și de 2 ori în aceeași zi, pentru Raxo și Noni, experiența nu este identică: depinde de vârsta și cunoștințele copiilor. „Unii copii știu foarte multe detalii referitoare la sistemul solar, alții au venit de 5-6 ori, ca să învețe.„, ne-a mărturisit Gabriela Marin, actrița din rolul lui Noni.

Cristi, un băiat de doar 13 ani care a călătorit cu Green Bee, a folosit misiunea pentru a-și testa cunoștințele. A știut răspunsurile la mai toate întrebările puse de căpitan, întrucât este pasionat de astronomie. Din experiența din navă, a spus va rămâne cu informațiile despre reciclare și ne-a promis că, în viitor, nu va opta pentru folosirea mașinii, ci va merge cu bicicleta.

Despre programul Asociației Green Revolution

Conform organizatorilor, proiectul Green Bee se adresează  copiilor cu vârste între 6-14 ani și are ca scop schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător, prin intermediul unei abordări interactive. Ediția de anul acesta se desfășoară în perioada 28 iulie – 30 noiembrie și este susținută de Kaufland România.

Citește și:

Kaufland România și Green Revolution lansează cel de-al treilea sezon Green Bee

Green Bee, printre proiectele care au propulsat Coca-Cola România în finala Award for Corporate Excellence

Green Bee, un succes încă din prima zi a „Săptămânii altfel”

spot_img

Ultimele știri