La fiecare ciclu de spălare a hainelor la mașină, se eliberează în mediu peste 700.000 de fibre microscopice de plastic. O arată un studiu realizat recent de o echipă de cercetători britanici, potrivit The Guardian. Substanțele ajung în râuri, mări și oceane, afectând fauna și flora.
Cercetătorii de la Universitatea Plymouth, din Marea Britanie, au analizat timp de 12 luni ce se întâmplă cu diferite tipuri de materiale sintetice, în timpul spălării la mașina automată.
Astfel, au descoperit că, dintre toate substanțele eliminate prin spălarea la temperaturi ridicate, cea mai pericuoasă este fibra acrilică. Aceasta elimină 730.000 de particule sintetice mici la fiecare spălare. Poliesterul poluează de 1.5 ori mai puțin, iar combinația de poliester și bumbac – de 5 ori mai puțin,
Microparticulele ajung în canalizare și apoi – în stațiile de epurare a apelor. Acolo, sunt captate o parte, însă restul ajung în râuri și oceane. Potrivit unui studiu din 2011, 85% din plasticul ajuns pe țărmuri sau în oceane e compun întocmai din aceste micro-particule.
Industria de beauty, o altă sursă de micro-particule
Într-un alt articol, menționam faptul că există țări care vor să interzică folosirea acestor micro-particule în produsele de igienă. Este vorba despre Australia, Canada, Marea Britanie și SUA. În plus, și în Europa se fac presiuni pentru introducerea unei astfel de legislații.
Micro-particulele rămân însă doar o parte a problemei poluării cu plastic. Anual, ajung în ape 8 milioane de tone de plastic. În perioada 2002-2013, producția de plastic a crescut cu 50%, de la 204 milioane la 299 de milioane de tone.