Designerii IKEA proiectează fiecare produs începând cu eticheta de preț. Se ia în calcul totul, de la maximizarea echipamentului de producție și a materiilor prime până la folosirea celor mai moderne tehnici și a celui mai fiabil design pentru ca produsele retailerului seudez să contribuie la protejarea mediului înconjurător, a explicat, pentru Green Report, Daniela Stoican, PR Manager, IKEA România.
Interviu cu Daniela Stoican,
PR Manager, IKEA România
Cum ne ajută produsele
IKEA să avem grijă de planetă?
Se ia în calcul totul, de la maximizarea echipamentului de producție și a materiilor prime până la folosirea celor mai moderne tehnici și a celui mai fiabil design. Reușita ține de eficientizarea procesului de producție, reducerea deșeurilor, la cel mai mic nivel posibil, proiectarea produselor așa încât să suporte ambalarea în pachete plate, transportarea și asamblarea ușoară de către cei mai mulți oameni. Economiile de materii prime, eforturile de a reduce diemnsiunile pachetelor plate, astfel încât încât să nu transportăm niciodată aer, să eficientizăm la maximum fiecare transport și de a îmbunătăți rata livrărilor directe – din fabrică direct în magazin – ne ajută nu doar să reducem costurile, ci și să minimizăm impactul asupra mediului. Ne dorim, de asemenea, să îi ajutăm pe clienții noștri să aibă o viață mai sustenabilă acasă, oferind soluții prin care să economisească energie și apă, reducând totodată cantitatea de deșeuri.
Care sunt soluțiile pe care IKEA
le oferă pentru economisirea electricității?
Iluminatul pe bază de LED este o tehnologie adoptată de compania IKEA. Până în 2016, toate soluțiile de iluminat pe care le comercializăm vor conține LED-uri. Asta înseamnă că, treptat, vom renunța la toate celelalte tipuri de becuri. Becurile LED folosesc cu până la 85% mai puțină energie decât becurile convenționale și durează până la 20 de ani. Toate frigiderele și congelatoarele noastre au clasa A+ sau A++ și au prețuri mici, așa încât cei mai mulți oameni să și le poată permite. Un frigider nou de clasa A++ poate folosi cu 40% mai puțină energie decât unul de clasa A sau B. Reciclarea și reducerea risipei sunt la îndemâna tuturor, de la locuințele mici la marile firme. Reducerea risipei este o modalitate simplă de a economisi bani și folosind doar ceea ce ai nevoie. Când reciclăm, materialele precum hârtia, plasticul și metalul pot fi refolosite la realizarea unor produse noi, în loc de a extrage noi resurse. Avem o mulțime de soluții pentru sortarea selectivă a deșeurilor și pentru prevenirea risipei.
Ce produse IKEA recomandați
pentru economisirea apei?
Experții spun că mai puțin de trei procente din apa de pe planetă este dulce. Putem contribui cu toții la conservarea acestei resurse prețioase. De aceea, oferim baterii pentru bucătărie care reduc consumul de apă cu 30%, baterii pentru baie care reduc consumul cu până la 50% și, în același timp, am îmbunătățit eficiența multor mașini de spălat vase și de spălat rufe. Corpurile de iluminat pe bază LED, electrocasnicele eficiente energetic, coșurile de colectare separată a deșeurilor, aeratoarele pentru bateriile de la chiuvetă sunt concepute pentru protejarea mediului înconjurător și, în același timp, contribuie la economii semnificative în bugetul familiei.
Cum preveniți risipa de alimente?
Ca să prevenim risipa de alimente, am creat o gamă largă de caserole și borcane pentru depozitarea alimentelor, unele din sticlă reciclată, altele rezistente și la congelator și la încălzirea în cuptorul cu microunde, ca să fie cât mai ușor să păstrezi ce n-ai mâncat la cină pentru prânzul de a doua zi la serviciu.
Ce planuri are IKEA România
cu energia regenerabilă?
Așa cum spuneam mai sus, compania IKEA își dorește să ajute și să contribuie cu adevărat la dezvoltarea comunităților în care se află. Iar una dintre cele mai importante părți este energia regenerabilă. Pentru magazinul IKEA din zona comercială Băneasa, investigăm constant soluții pentru eficientizarea consumului energetic. În momentul de față, toată energia folosită este achiziționată din surse 100% regenerabile (hidro, eoliană, solară, biogaz). În anul de catalog 2013, magazinul IKEA a înregistrat un consum de 6.080 MWh energie electrică și de 2.437 MWh gaz, cu 10% mai redus față de anul precedent de catalog. Ne dorim să facem lucrurile din ce în ce mai bine și sperăm ca la finalul anului financiar în curs să revenim cu rezultate și mai bune comparativ cu precedentul.
Care este cantitatea de deșeuri
colectată și reciclată în 2013?
În anul 2013, magazinul IKEA a colectat și reciclat 691,5 tone de carton și hârtie, 60,4 tone de metal, 121 tone de lemn, 69,5 tone de plastic, 18,7 tone de sticlă, 10,9 tone de baterii și becuri uzate și peste 1,5 tone de ulei comestibil. Procentul de reciclare este de 70% din totalul deșeurilor generate, față de 49% în precedentele 12 luni.
Cu ce rezultate s-a încheiat
campania de reciclare a mobilei?
Am desfășurat proiectul de refolosire și reciclare a mobilierului în perioada 20 decembrie – 26 ianuarie și ne-am bucurat de interesul clienților noștri! Peste 900 de persoane au adus mai mult de 3.300 de piese de mobilier vechi, pentru refolosire și reciclare. Fiecare client a primit în schimbul unei piese de mobilier aduse un voucher de 20 de lei, care a putut fi folosit în magazinul IKEA. Mai mult de 60% din piesele de mobilier returnate au fost scaune și aproximativ 130 de piese de mobilier au fost deja preluate de organizațiile caritabile partenere ale Companiei IKEA și au fost distribuite către familii din medii defavorizate.
Componentele de plastic și metal au fost reciclate, iar cele nereciclabile au fost incinerate, pentru a genera energie într-un mediu controlat, prevenind astfel efectele negative asupra mediului. Ne dorim să continuăm proiectul pe termen lung și urmează să revenim cu mai multe informații în momentul când vom lua o decizie în această privință.
IKEA România promovează bicicleta
ca mijloc de transport alternativ?
Acest tip de acțiune reprezintă o mică parte din strategia globală a IKEA Group. O astfel de inițiativă poate fi implementată și în România, dar, pentru momentul de față, nu avem un plan concret în această privință.