Autoritatile au introdus in circulatie trenuri suplimentare pentru sutele de petrecareti ce vor ”migra” din toate colturile tarii spre litoral, pentru a-si petrece sfarsitul de saptamana si ziua de 1 Mai la mare.
De ieri si pana in 2 mai, mai multe garnituri ale CFR Calatori vor avea trasee prelungite sau vor functiona in paralel cu cele deja existente, pentru a adapta capacitatea de transport la traficul de calatori estimat pentru deschiderea oficiala a sezonului de mare.
Pentru cei care vor sa imbine distractia cu sportul exista posibilitatea de a-si lua bicicleta la mare cu trenul, cu conditia sa nu-i deranjeze pe ceilalti calatori. Potrivit reprezentantei CFR, Alina Predescu, trenurile care merg spre mare nu au vagoane speciale pentru transportul bicicletelor, insa exista spatii dedicate acestora la capatul vagoanelor fiecarei garnituri.
CFR Calatori nu impune taxe suplimentare pentru transportul lor. De asemenea, calatorii pot lua gratuit in vagoane o bicicleta pliabila sau demontabila, cu conditia sa nu-i incomodeze pe ceilalti calatori.
In cazul trenurilor de persoane si accelerate formate din vagoane cu spatii interioare mari (vagoanele etajate), respectiv automotoare (Sageata Albastra) se admit la transport biciclete nedemontabile, pentru care se va incasa un tarif / kg (o bicicleta obisnuita se consideră ca având 10 kg).
Tarifele cresc in functie de distanta parcursa: se vor percepe 0.5 lei/kg la o distanta de cel mult 100 km, pentru o distanta de pana la 400 de kilometri, tariful este de 1.4 lei/kg, iar pentru distantele ce depasesc 400 km, se percep 1.5 lei/kg.
Daca sunteti hotarati sa va petreceti sfarsitul de saptamana la mare, trebuie sa stiti ca agentiile de bilete vor functiona dupa un program special in acest week-end si este indicat sa va asigurati si calatoria de intoarcere.
Agentiile de bilete, inchise de 1 mai
Cei care isi vor petrece sfarsitul de saptamana la mare si vor calatori cu trenul trebuie sa stie ca in data de 1 mai, agentiile CFR vor fi inchise. Incepand cu data de 2 mai, agentia de voiaj CFR din Mamaia va fi redeschisa, avand program de lucru cu pubicul de luni – vineri, intre orele 8.00 – 15.30.
Calatorii pot beneficia de ofertele comerciale prin care se acorda reduceri la transportul feroviar:
„Minigrup 2 – 5” este destinata celor calatoresc in grupuri mici (de 2 – 5 persoane) si este valabila in toate zilele saptamanii, mai putin in zilele de vineri si duminica, cu reduceri intre 10% si 25 %;
„Cartea VSD” (vineri, sambata, duminica) valabila in week-end, cu reduceri intre 25% si 60%;
„Calatoria dus-intors” cu o reducere de 10%;
Trenuri suplimentare
– in zilele de 30 aprilie si 1 mai: Bucuresti Nord (plecare 13:14) – Constanta (plecare 17:18) – Mangalia (sosire 19:02)
– in zilele de 30 aprilie si 1 mai: Mangalia (plecare 04:00) – Constanta (plecar 05:50) – Bucuresti Nord (sosire 09:40)
– in zilele de 29, 30 aprilie, 1 si 2 mai: Constanta (plecare 13:40) – Bucuresti Nord (sosire 17:51)
– in zilele de 29 si 30 aprilie: Bucuresti Nord (plecare 01:00) – Constanta (plecare 05:05) – Mangalia (sosire 06:50)
– in zilele de 29 aprilie si 1 mai: Mangalia (plecare 14:29) – Constanta (plecare 16:24) – Bucuresti Nord (sosire 20:18)
– in zilele de 28, 29, 30 aprilie si 1 mai: Galati (plecare 06:50) – Constanta (sosire 10:58)
– in zilele de 28, 29, 30 aprilie si 1 mai: Constanta (plecare 17:30) – Galati (sosire 22:16).
De asemenea, in perioada 29 aprilie – 2 mai 2011, trenurile de calatori cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu vagoane, pe cele mai importante trasee: cu plecare din/catre Bucuresti Nord catre/din Timisoara, Craiova, Targu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Brasov, Oradea, Cluj Napoca, Deva, Targu Mures, Sighetu Marmatiei, Suceava, Piatra Neamt, Bacau, Iasi, Galati, Constanta.
Cititi si:
Cu bicicleta la munte sau la mare. Ce trenuri permit transportul bicicletei?