Numărul de certificări emise de Organizația Internațională de Standardizare pentru managementul impactului asupra mediului (ISO 14001) a crescut anul trecut cu 7%. 324.148 de companii și-au evaluat performanțele de mediu, cu 22.526 mai multe decât în 2013.
Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în America de Nord și în estul Asiei, unde numărul companiilor și organizațiilor certificate ISO 14001 a fost cu cu 14%, respectiv 10% mai mare decât în 2013. Republica Cehă și Turcia au obținut și ele mai multe certificări în raport cu anul trecut, dar China rămâne țara cu cea mai mare creștere în valori absolute, obținând cu 13.023 mai multe certificate decât în 2013.
Conform unui raport publicat recent de IEMA (The Institute of Environmental Management and Assessment), 40% dintre companiile care au folosit ISO 14001 au economisit peste 13.000 de euro, prin implementarea unor măsuri de eficientizare energetică și de îmbunătățire a managementului deșeurilor. În plus, reprezentanții companiilor au declarat că standardul i-a ajutat să se conformeze cerințelor legislative, să-și îmbunătățească relațiile cu stakeholderii și să identifice noi oportunități de business.
Standardul ISO 14001, modificat recent
ISO 14001 este un standard global folosit încă din 1996 pentru evaluarea sistemelor de management de mediu în 171 de țări din lumea întreagă. Nu este singurul pe care companiile sau organizațiile îl au la dispoziție, însă este unul dintre cele mai importante, fiind recomandat și la nivelul Uniunii Europene.
Standardul a fost actualizat pentru prima dată în 2004, iar acum o săptămână, ISO a publicat o nouă versiune. În cadrul acesteia, se insistă asupra necesității de a alinia obiectivele de mediu cu strategia de business și asupra nevoii de a ajuta organizațiile să devină mai rezistente la schimbările din mediul extern.
Inforgraficul de mai jos cuprinde cele mai importante modificări:
Citește și:
Raportarea de mediu, de ce este esentiala pentru o economie sustenabila