CSR: SABMiller își extinde programele de dezvoltare durabilă

SABMiller, al doilea cel mai mare producător de bere din lume, care deține, în România, Ursus Breweries, își extinde programele de dezvoltare durabilă, recunoscute la nivel internațional, prin 5 direcții strategice noi și prin stabilirea și atingerea unor obiective ambițioase până în 2020, potrivit unui comunicat al companiei.

Compania se angajează să susțină jumătate de milion de afaceri mici și mijlocii, să eficientizeze la standarde globale consumul de apă și să reducă amprenta totală de carbon.

Societatea din ziua de astăzi se confruntă cu provocări importante, iar riscurile asociate devin din ce în ce mai mari: sărăcia, deficitul de apă, schimbările climatice, problemele în materie de siguranță alimentară și efectele nedorite ale consumului iresponsabil de alcool. Pentru a ne asigura un viitor prosper, este imperios necesar să acordam atenție tuturor acestor riscuri.  Aceste probleme presante sunt resimțite de comunități, companii și guverne și trebuie să le soluționăm împreună. Numai companiile care sunt dispuse să fie parte din soluție se vor bucura de succes pe termen lung și, de aceea, această abordare durabilă este parte integrantă din strategia noastră de afaceri”, a declarat Alan Clark, CEO SABMiller.

Noul program, denumit Prosper, reprezintă cea mai recentă abordare a companiei la nivel de dezvoltare durabilă și este un element central al strategiei de afaceri a SABMiller. Susținerea rolului pe care  companiile mici îl joacă la nivel internațional în generarea creșterii economice și în reducerea sărăciei se află la baza acestui nou program.

Noile obiective globale de dezvoltare durabilă vizează o dezvoltare comună a activităților companiei Ursus Breweries și a comunităților din care facem parte, pentru că realizarea lor înseamnă reușita noastră. De aceea, doar printr-o utilizare eficientă a resurselor și prin sprijinirea companiilor mici și mijlocii cu care avem parteneriate, putem crește împreună, demonstrând respect și grijă față de generațiile viitoare”, a declarat Igor Tikhonov, președinte Ursus Breweries.

Prin intermediul lanțului valoric, care începe de la fermieri și ajunge până la retaileri, SABMiller urmărește să genereze o dezvoltare favorabilă incluziunii, o utilizare sustenabilă a resurselor și un consum responsabil de alcool.

Obiectivele stabilite pentru 2020 arată modul în care SABMiller plănuiește să abordeze cinci ”direcții de acțiune comune”, provocări de amploare, care, în viziunea SABMiller, sunt împărtășite atât de societate, cât și de mediul privat și mediul  guvernamental.

Berea este în esență un produs local, cu rădăcini adânci în comunitățile locale unde aceasta este produsă și consumată. Direcția noastră sustenabilă de afaceri a dezvoltat deja modele inovatoare de protecție a bazinelor de apă, a creat beri noi folosind culturi locale, precum sorg și manioc, și a generat reduceri semnificative de costuri prin eficientizarea consumului de apă și energie. Așadar, această nouă abordare vine ca o urmare firească în susținerea direcției noastre viitoare de dezvoltare”, a declarat Andy Wales, Director de Dezvoltare Durabilă SABMiller.

spot_img

Ultimele știri