In anul 2001, presedintele Gabonului, Omar Bongo, a surprins pe toti participantii la Summitt-ul mondial de la Johannesburg anuntand crearea a nu mai putin de 13 parcuri nationale, ceea ce inseamna practic o zecime din intreg teritoriul micii tari africane.
Un calcul simplu ne arata ca sistemul creat prin lege in Gabon „aresteaza” in arbori 375 milioane tone de CO2. Iar daca mai adaugam ca 75% din teritoriul acestei tari (225.000 km patrati) este acoperit de paduri tropicale, si ca exploatarea acestor paduri este controlata de legi draconice favorizand prelucrarea sustenabila (durabila) a lemnului, ajungem la concluzia ca aceasta tara ecuatoriala tine in mediul ei vegetal 1.625.000.000.000 t CO2, fiind unul dintre cei mai mari contribuitori la linistirea efectului de sera al planetei. Adaugati si amanuntele ca Gabonul este o tara producatoare de petrol – dar isi pastreaza neintinata curatenia junglei si savanei sale – si ca, in spatiile agricole, fructifica plante industriale pentru combustibili ecologici, putem socoti ca avem, clar in fata, politicieni si administratori luminati care stiu ca trebuie sa lase natura curata pentru urmasii lor si, mai mult, sa contribuie la mentinerea sanatatii atmosferei planetare.
Or, Gabonul are o suprafata apropiata de cea a Romaniei (237.000 km2). Exemplul oferit de luminatii conducatori africani poate fi foarte bine urmat de cei ai Romaniei – care poate deveni gradina cu aer curat a Europei, parte a unei Peninsule Balcanice care, daca isi va pastra natura, va fi un important contribuitor la rezerva de aer si apa curata a continentelor, a planetei.
In Romania exista, prin lege, o Rezervatie a Biosferei (superba Delta a Dunarii) si cateva parcuri naturale – toate aparate, teoretic, de industrii poluante, de imobiliarul agresiv, de deforestari criminale. Aparate, mai mult sau mai putin. Pentru ca taierile masive de copaci (pentru o actiune pur si simplu imbecila: exportul de busteni si cherestea) dar si „initiative” stupide ale Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si chiar ale Parlamentului, au permis, de pilda, ca in teritoriul sfant al Deltei sa poata fi impuscat orice animal – de catre vanatori din afara tarii, mai ales si sa se pescuiasca oricat. Iar o Lege prin care Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile vrea sa regularizeze natura si economia litoralului Marii Negre a fost pur si simplu calcata in picioare de parlamentari.
Salvata in extremis de lacomia unui mare demnitar care vroia sa si-o vare in buzunare, Delta Dunarii este cea mai mare avere pe care Romania o poate lasa urmasilor urmasilor nostri. A-i distruge fauna, a o umple de ferme agricole, a o lasa prada turismului neorganizat, salbatic este drumul cel mai sigur spre sinucidere ecologica. Iar muntii nostri – o treime din teritoriul Romaniei o reprezinta Carpatii – trebuie si ei aparati si reintrodusi in circuitele de dezvoltare durabila, pastrandu-se activitatile traditionale, si adaugandu-se, pentru turistii mioritici dar si din tarile care nu au munti (Olanda, Ungaria, Belgia sunt tari pur si simplu plate!), turismul cultural si creand o economie locala care sa respecte arborii, animalele padurii, curatenia izvoarelor si raurilor.
Sugerand conducatorilor Romaniei sa repete exceptionalul exemplu al Gabonului prin crearea, prin lege, a inca cateva zeci de rezervatii si parcuri naturale, le atragem atentia ca acum, chiar, in zilele noastre, lipsim Delta de aparare impotriva vanatorilor care – ilegal si ilogic – vor sa impuste tot ce misca in mirifica Delta a Dunarii.
Alaturat, nota de protest a membrilor MAB (Comitetului Man and Biosphere) de pe langa Comisia Nationala UNESCO a Romaniei.
Pentru mai multe informatii viziteaza Cronica romana
