Ursii din judetul Harghita se afla in plina perioada de migrare spre zonele unde gasesc de mancare din abundenta, urmand sa se reintoarca “acasa” atunci cand hrana se termina. Specialistul pe probleme de vanatoare si comportamentul animalelor din cadrul Directiei Silvice Miercurea Ciuc, ing. Szabo Istvan, a declarat pentru Agerpres ca ursii din zona Ciuc au migrat masiv in zona Odorhei, acolo unde gasesc ghinda din belsug.
In padurile din zona Ciuc au ramas acum doar ursii mai mici care, deocamdata, nu parcurg distante atat de lungi. Silvicultorii au observat ca ursii sunt capabili sa strabata distante foarte mari in cautare de hrana, pleaca chiar si in alte judete, dupa care se reintorc in arealul lor. “Se intampla ca pe o suprafata foarte mica, unde se gaseste de mancare, sa fie un numar foarte mare de ursi”, a spus ing. Szabo.
Deocamdata nimeni nu poate explica cum reusesc ursii, fara probleme, sa se intoarca acasa, padurarii spunand ca este vorba de instinct. Evaluarile facute de specialisti arata ca in padurile harghitene traiesc aproximativ 1.000 de ursi, iar numarul optim nu ar trebui sa depaseasca 400 exemplare. Ei coboara frecvent in asezarile omenesti, in cautare de hrana, dar in ultimul an nu s-au inregistrat probleme deosebite.