Cracovia interzice folosirea sobelor care ard cărbune și lemne

Orașul polonez Cracovia a adoptat, luna trecută, o lege care interzice, începând cu 2019, folosirea sobelor care ard cărbune și lemne.  Decizia, care s-a aflat în discuție încă din Octombrie 2015, a venit la o lună după ce Comisia Europeană a amenințat că va da Polonia în judecată din cauza problemelor de poluare a aerului.

poluare cracovia

Se estimează că nivelurile ridicate de poluare din Polonia provocă peste 40.000 de decese premature pe an. Prfaful toxic eliberat de sobele de cărbune, împreună cu emisiile industriale, omorând e de 10 ori maimulți oameni decât accidentele rutiere.

Este de așteptat ca decizia să aibă implicați profunde asupra sectorului de cărbune din Polonia, în special în cazul în care exemplul Cracovieie este adoptat și de alte orașe ale țării.

Jocul imitație

Polonia a adoptat o lege anti-smog în luna Octombrie 2015, dar legea – care plasează responsabilitatea de a acționa (și să plătească) asupra autoritățile locale – a fost considerată insuficientă de către Comisia Europeană. Reprezentanții noului partid aflat la putere, Partidul Lege și Justiție, s-au opus inițial acestei legi și au amenințat că o vor modifica dacă va afecta foarte mult industria cărbunelui.

Însă partidul de extremă dreapta a renunțat la idee, deoarece ar însemna ca Polonia să plătească milioane de euro pentru că refuză să facă ceva împotriva poluarii aerului, iar prsiune cetățenilor ar fi tot mai mare.

De ce ezită Polonia să acționeze?

Vânzarea de cărbune de calitate scump către gospodăriile locuitorilor este principala sursă de venit pentru minele de cărbune cu probleme din Polonia. Majoritatea acestora asigură combustibili pentru generarea de energie electrică industrială a țării, însă pe termen lung, contractele cu companiile energetice  forțează minele să vândă materia primă sub prețurile de producție.

 

Între timp, piata de retail este mare. Peste 30% din energia care încălzește casele polonezilor este asigurată de cărbune. Cota este de 10 ori mai mare decât în alte țări europene (sub 3%). Aproximativ 33% din casele europene care folosesc cărbune pentru încălzire sunt în Polonia.

O familie medie poloneză utilizează aproximativ 3 tone de cărbune pe an, producând 8,5 tone de CO2. De asemenea, pentru a face față temperaturilor de iarnă, care sunt frecvent sub zero, 76% din polonezii din zona rurală ard cărbuni și lemne.

Consumul casnic asigură profitul maxim

Producerea unei tone de cărbune de calitate este estimată la aproximativ 63 – 64 de euro, în timp ce prețul la care sunt cumpărați cărbunii de către termocentrale se situează undeva la 47 – 50 euro tona, iar perderile depășesc 15 euro pe tonă.

În cazul cărbunilor de bună calitate pentru consumatorii casnici, prețurile variază între 90 și 180 de euro/tonă, un profit mini de 27 de euro pentru producătorii de cărbuni, care au, astfel, tot interesul ca populația să rămână dependentă de încălzirea bazată pe cărbuni.

Citește și:

Greenpeace: 18% din emisiile de gaze cu efect de seră din România provin din termocentrale pe cărbune

Cumpărarea minelor de cărbune, soluția pentru blocarea exploatărilor?

spot_img

Ultimele știri