Cotele de intervenție pentru urși si lupi nu vor fi folosite pentru vânătoare sportivă

Ministerul Mediului va lansa în consultare publică Ordinul pentru aprobarea nivelului de intervenție în cazul speciilor de urși și lupi, în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante.

Cotele de intervenție pentru urși si lupi

Ministerul Mediului are o dublă responsabilitate: pe de-o parte, trebuie să ia toate măsurile pentru ca populația să fie în siguranță și să evite conflictele om-natură, iar pe de altă parte, are responsabilitatea conservării acestor specii protejate de lege. În 2016 au fost suspendate cotele de intervenție în cadrul speciilor de carnivore mari. Ca atare, la aproape un an distanță de la această decizie, ne regăsim în situația în care conflictele om-natură sunt tot mai dese. Primim zilnic la minister multe sesizări de la populația care a suferit daune produse de ursul brun. Este clar că avem de-a face cu un vid legislativ, care ar putea pune în pericol populația. Ministerul Mediului a constituit un grup de lucru, înființat prin ordin de ministru, al cărui scop a fost să găsească soluția optimă, care să răspundă ambelor responsabilități care îi revin: siguranța oamenilor și protejarea speciilor”, a subliniat viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Ministrul Mediului înființează Serviciul de Urgență pentru Animale Sălbatice

Nivelul de intervenție prevăzut în Ordin, pentru anul în curs, se aplică la nivel național și este în conformitate cu decizia grupului de lucru din care fac parte organizații neguveramentale și institutii și organizații cu atribuții în domeniu. Ordinul va fi transmis împreună cu decizia grupului de lucru și studiul pentru raportarea României pe Directiva Habitate-Mamifere, la Academia Română, pentru avizare.

Diferența față de anii anteriori este că, prin noul Ordin, cotele de intervenție vor rămâne la Ministerul Mediului și vor fi folosite sub stricta supraveghere a autorității de mediu, doar pentru cazurile în care sunt raportate conflicte între populație și carnivorele mari și nu pentru vânătoare sportivă. Pe lângă acest Ordin supus consultării publice, Ministerul Mediul va demara, împreună cu Ministerul de Interne, Ministerul Apelor și Pădurilor și Ministerul Agriculturii, o procedură rapidă de intervenție pentru cazurile în care viața omului este pusă în pericol”, a mai spus Grațiela Gavrilescu.

Potrivit declarațiilor minstrului, pentru cota de intervenție pe 2017, pentru urși, este de 350, însă ținând cont că suntem la jumătatea anului, cota ar fi de 175 de exemplare.

În prezent, printr-un proiect Life, este în curs de elaborare un plan de management al speciei urs. Planul va fi aprobat de Ministerul Mediului la începutul anului 2018 și va putea susține un program pe termen lung pentru menținerea stării favorabile a speciei.

spot_img

Ultimele știri