La începutul lui 2019, baxurile de șase doze de bere Corona care vor fi vândute într-un oraș din Mexic nu vor mai fi unite de inele din plastic, ci dintr-un carton care, atunci când e aruncat, se transformă în material organic.
Corona va testa în Tulum, Mexic, acolo unde are sediul principal, inele pentru baxurile de șase doze care sunt confecționate din fibre biodegradabile pe bază de plante, combinate cu deșeuri și materiale compostabile. Atunci când se descompun, se transformă în material organic și nu dăunează vieții marine.
Inelele eco, numite E6PR (Eco Six Pack Rings) au fost inventate de compania Saltwater Brewery din Florida și finanțate printr-o campanie pe Kick-starter. Inițial, ele erau confecționate din resturi de grâu și orz, ceea ce înseamnă că puteau fi consumate în siguranță de animalele marine.
Schimbarea pe care și-o propune Corona, începând cu 2019, face parte dintr-un efort internațional al ONG-ului Parley for the Oceans, care încearcă să convingă companiile să treacă la ambalaje eco-friendly, pentru a reduce poluarea cu plastic.
„Plaja este parte din AND-ul brandului Corona și am lucrat împreună cu Parley pentru a rezolva această problemă din zonele de coastă, unde plasticul se acumulează”, directorul Corona Better World Director, Evan Ellman, a transmis într-un comunicat. „De asemenea, recunoaștem influența pe care o poate avea un brand precum Corona în industrie și, cu sprijinul Parley, alege soluții scalabile, cum sunt inelele fără plastic pentru baxurile de șase doze, care pot deveni un nou standard pentru a evita cu adevărat plasticul”.
În septembrie, compania daneză Carlsberg a anunțat că va renunța la inelele din plastic care uneau dozele de bere. Promovată drept o premieră mondială, soluţia propusă de compania daneză Carlsberg constă în lipirea cu adeziv a cutiilor de bere în cadrul baxurilor, o iniţiativă care ar reduce cu peste 75% a plasticului utilizat la ambalarea produselor. Adezivul va putea fi reciclat împreună cu doza din aluminiu.
Un raport din 2015 arăta că americanii consumau 238 de miliarde de litri de bere, volum din care 50% era vândut la doze, care erau prinse cu inele din plastic. Acestea ajungeau, de cele mai multe ori, la groapa de gunoi sau în oceane, unde funcționau ca niște capcane pentru vietățile marine.