Coca-Cola HBC Romania, cea mai mare firma de imbuteliere a bauturilor nealcoolice din Romania, tinde sa devina si liderul actiunilor de responsabilitate sociala.
Pana in prezent, Coca-Cola HBC a plantat in Romania 45.000 de copaci, a curatat 500 de kilometri de rau si a adunat 2.000 de metri cubi de gunoi. Pentru atingerea acestor obiective, in actiunile firmei s-au implicat 10.000 de voluntari.
Compania a donat comunitatilor locale din Romania 1,2 milioane de litri de apa minerala si bauturi racoritoare. In anul 2011, apa folosita in operatiunile Coca-Cola HBC Romania a provenit integral din foraje proprii, iar apa uzata din fabricile de la Timisoara si Vatra Dornei a fost tratata in proportie de suta la suta.
Coca-Cola HBC si-a lansat raportul de sustenabilitate
Aceste date sunt incluse in primul raport de sustenabilitate al Coca-Cola HBC Romania, prezentat astazi la Bucuresti. La actiune au fost invitati reprezentantii principalilor sai parteneri in domeniul actiunilor de responsabilitate sociala: Salvati Dunarea si Delta, Tasuleasa Social si Green Revolution.
“Coca-Cola HBC practica responsabilitatea sociala la un nivel pe care alte companii doar viseaza sa-l aiba. Avem impreuna zeci de proiecte CSR – am adoptat o groaza de rauri si lacuri si avem actiuni de colectare selectiva a deseurilor”, a explicat Liviu Mihaiu, presedintele organizatiei Salvati Dunarea si Delta.
La randul sau, Alin Uhlmann-Useriu, presedintele Tasuleasa Social, a vorbit despre colaborarea traditionala cu Coca-Cola HBC: “Suntem in parteneriat concret de sase ani. Cea mai mare surpriza am avut-o in anul 2010, intr-o dimineata de sambata, cand au venit la noi peste 200 de angajati de la Coca-Cola HBC. Pe malul raului, am adunat impreuna peste 95 de metri cubi de gunoi. Iar anul acesta, ne-au oferit 55.000 de litri de apa, ca sa putem aduce 900 de copii in Padurea Pedagogica”.
Green Bee, primul parteneriat intre un ONG si doua mari companii
“Prin actiunile sale, Coca-Cola HBC s-a dovedit o companie care a inteles sa traiasca CSR-ul”, a declarat astazi Raluca Fiser, presedinte Green Revolution.
Raluca Fiser a prezentat pe scurt proiectul educativ Green Bee, realizat de Green Revolution impreuna cu Coca-Cola HBC si cu Mega Image.
“Este un prim parteneriat intre un ONG si doua companii mari – un retailer si o companie din domeniul FMCG, care inteleg acelasi lucru si urmaresc aceleasi tinte in domeniul responsabilitatii sociale”, a explicat Raluca Fiser.
Green Bee, proiect unic in Europa, este o initiativa a Green Revolution, pusa in practica impreuna cu Dorna (marca a Coca-Cola HBC) si Mega Image. Proiectul urmareste educarea copiilor in spiritul respectului fata de natura, cu ajutorul unor mijloace tehnice de ultima generatie.
Spatiul dedicat activitatilor educative este o "nava spatiala", amplasata in Parcul Tineretului din Bucuresti.
Ambalajele bauturilor sunt reciclabile integral
In raportul de sustenabilitate lansat de Coca-Cola HBC sunt mentionate sapte directii strategice. Prima dintre ele se refera la gestionarea durabila a resurselor de apa. In prezent, consumul specific este de 1,86 litri de apa pentru un litru de bautura comercializata.
In domeniul energiei electrice, noile frigidere Coca-Cola permit o economie de curent de 30,5 la suta.
O performanta notabila este si aceea din domeniul gestionarii deseurilor. Coca-Cola HBC Romania produce bauturi in ambalaje suta la suta reciclabile, iar anul trecut au fost reciclate 74 la suta din deseurile generate de fabricile din Romania. “Ne-am propus sa ajungem la o rata de reciclare de 90 la suta, pana in anul 2015”, a anuntat Mugurel Radulescu, director comunicare si relatii publice in cadrul Coca-Cola HBC.
Coca-Cola HBC Romania este membra a Grupului Coca-Cola Hellenic si reprezinta cea mai mare companie din industria bauturilor non-alcoolice din Romania, imbuteliator francizat al The Coca-Cola Company.
Coca-Cola HBC Romania imbuteliaza o gama larga de produse din portofoliul Coca-Cola, de la bauturi racoritoare carbonatate, necarbonatate, nectaruri, pana la ceaiuri, apa minerala, bauturi energizante si cafea.
Coca-Cola HBC Romania are sediul social in Bucuresti si detine trei fabrici de imbuteliere pe teritoriul tarii, localizate in Ploiesti, Timisoara si Vatra Dornei. La Ploiesti functioneaza cea mai mare fabrica de imbuteliere si cel mai modern depozit Coca-Cola din sud-estul Europei.
Comentariile tale pot fi postate aici
Citeste si:
Coca-Cola avanseaza in topul mondial al companiilor verzi