COP21: va fi rezolvată criza apei cu doar un miliard de dolari?

Comisia Europeană, Banca Mondială și peste 20 de națiuni s-au angajat astăzi, în cadrul COP21, să asigure finanțări de peste un miliard de dolari pentru asigurarea unui management sustenabil al principalelor surse de apă ale planetei. Aflați cum vor fi folosiți acești bani.

Gestionarea sustenabila a resurselor de apa

O coaliție compusă din autorități, organizații, companii și societatea civilă a anunțat astăzi crearea unui nou pact pentru protejarea sistemelor de apă și pentru adaptarea acestora la efectele schimbărilor climatice. Este vorba despre „Paris Pact on Water and Climate Change Adaptation”, pentru care membrii semnatari s-au angajat să aloce mai mult de un miliard de dolari.

Schimbările climatice, alături de folosirea apei în mod nesustenabil, afectează în mod direct economia, generând secete, inundații sau creșteri de temperatură. Membrii coliției cred că, fără un management sustenabil al bazinelor de apă, se pune în pericol „progresul care asigură îndeplinirea obiectivelor de reducere a sărăciei și a țintelor de dezvoltare durabilă (SDG)”.

Printre membrii coaliției, se numără Comisia Europeană, Banca Mondială și peste 20 de țări.

India s-a angajat să își consolideze rezistența la schimbările climatice prin îmbunătățirea sistemului de management al apei din pânza freatică, iar țările din bazinul nigerian plănuiesc să implementeze, cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale și al altor organizații, un plan de gestiune a schimbărilor climatice pe 10 ani.

Comisia Europeană va ajuta autoritățile din 6 țări din Bazinul Mediteranean (Iordania, Liban, Monaco, Maroc, Spania și Tunisia) să își evalueze și să își gestioneze resursele de apă pe o perioadă de 7 ani, iar pe cele din Peru, Ecuador, Brazilia și Columbia – să se adapteze schimbărilor climatice timp de 3 ani.

Mexicul va facilita de asemenea o colaborare de 4 ani între diversele servicii care asigură managementul apei în Valea Mexicului, iar China își va îmbunătăți în următorii 3 ani managementul bazinului râului Hai, cu ajutorul financiar al Franței.

Măsuri pentru asigurarea unui management sustenabil al apei nu se iau însă doar la nivel național. 10 mega-orașe care au în total peste 85 de milioane de locuitori au decis să împărtășească prin intermediul unei platforme informații referitoare la modul în care își asigură securitatea apei.

Şi mediul de afaceri se mobilizează în acest scop. Peste 27 de companii au aderat la „Business Alliance for Water and Climate Change”, a cărui obiectiv este reducerea riscurilor aferente lipsei de apă sau slabei sale calități. Unilever, GSK, Engie, Danone, Veolia, Saint Gobain și Carrefour sunt printre companiile care fac parte din alianță.

spot_img

Ultimele știri