Intelegerea modesta la care au ajuns statele participante la summit-ul climatic al ONU de la Cancun este privita ca o victorie de catre unii participanti, reusind, in opinia lor, sa salveze atat procesul negocierilor pentru un tratat climatic international, cat si credibilitatea ONU. Cu toate acestea, ramane sub semnul intrebarii masura in care noua intelegere va reusi sa protejeze planeta de schimbarile climatice, potrivit “The Guardian”.
“Acordul nu prevede reducerea emisiilor atat cat trebuie, insa traseaza calea pe care o avem de parcurs pana la aceste tinte mai ambitioase”, a declarat Tim Gore, reprezentantul organizatiei Oxfam.
Acordul produs in primele ore ale zilei de sambata, la Cancun reitereaza promisiunea facuta de statele bogate anul trecut, de a mobiliza miliarde de dolari pentru un fond climatic care sa ajute statele sarace sa se apere de efectele incalzirii globale.
Cu toate acestea, nu a fost stabilit clar cum vor fi stransi acesti bani. Anul trecut, la Copenhaga, tarile bogate s-au angajat sa stranga 100 miliarde de dolari pe an pana in 2020 pentru acest fond. La Cancun, oficialii au declarat ca majoritatea banilor vor proveni din sectorul privat.
Conferinta de la Cancun a fost o victorie si pentru activistii din domeniul protectiei padurilor, care asteptau o schema de subventii care sa previna distrugerea padurilor tropicale in tari precum Brazilia, Congo si Indonezia.
Potrivit acordului, tarile in curs de dezvoltare vor primi ajutoare financiare pentru a nu mai defrisa padurile tropicale. Despaduririle sunt responsabile pentru 15% din emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial.
In contextul in care tabara statelor bogate si cea a statelor sarace s-au indepartat tot mai mult in cadrul negocierilor, Patricia Espinoza, ministrul de Externe din Mexic, a declarat ca rezultatul discutiilor „a fost cel mai bun care putea fi atins in acest moment”.
Negociatorii, mediul de afaceri si grupurile de activisti au avertizat ca principalul rezultat al summit-ului de la Cancun a fost ca a amanat luarea celor mai importante decizii pana anul viitor, la conferinta COP17 din Africa de Sud.
„Rezultatul nu este suficient pentru a salva planeta. Insa a reabilitat credibilitatea ONU, ca forum in cadrul caruia se poate progresa”, a declarat Alden Meyer, unul dintre oamenii de stiinta prezent la negocieri.