EAT SMART: Cooperativele agricole, încă prea „slabe” pentru a ajunge în retail

În România, există 496 de cooperative agricole, dar funcționează mai puțin de jumătate. Nici la capitolul suprafață cultivată nu stăm mai bine: producem doar pe 295 de mii de hectare, în comparație cu 495 de mii în perioada interbelică. Estimările aparțin Președintelui PRO AGRO, prezent vineri la deschiderea unui târg de produse româneși în parcarea sediului central Kaufland România.

PRO AGRO

Președintele Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară și Servicii Conexe din România – PRO AGRO, Emil Florian Dumitru, a prezentat situația producătorilor români și soluțiile prin care aceștia ar putea deveni suficient de puternici pentru a colabora mai eficient cu retailerii.

Asocierea, încă ineficientă în România

În România, există 496 de cooperative agricole, dar funcționează în mod eficient mai puțin de jumătate. În comparație, Polonia, țara concurentă pe piața intra-comunitară, are cam 1380. În plus, agricultorii din țările vecine României au beneficiat de numeroase subvenții, care i-au ajutat să se dezvolte și să reducă mult prețul produselor, punându-i atfel în pericol pe producătorii autohtoni.

Emil Florian Dumitru a explicat de ce la noi încă nu funcționează eficient cooperativele agricole:

Şi noi avem o vină, că n-am reușit să ne asociem, dar încrederea în asociere, în România, după 45 de ani de comunism, este greu de recăpătat. Dincolo de modificarea legii 321, avem acum în discuție la Comisia de Agricultură legea cooperativelor, prin care încercăm să creăm un cadru fiscal predictibil. Pentru că noi ne putem asocia și vom încerca să facem business, dacă știm că este profitabil. Nu putem produce pentru piață dacă știm că anul viitor statul vine și ne supra-impozitează profiturile.

Soluțiile, ineficiente fără implicarea retailerilor

Dumitru crede că producătorii trebuie să se asocieze eficient, pentru a-și crește forța de negociere și pentru a putea asigura standardele de calitate solicitate de retaileri. De asemenea, a atras atenția autorităților că o supra-fiscalizare și o lipsă de subvenționare a agriculturii pune în dificultate activitatea producătorilor, deja afectați de concurența vecinilor care au beneficiat de astfel de subvenții.

De asemenea, recomandă stimularea procesării interne, pentru a evita exportul de materie primă și a crește valoarea produselor, dar și scurtarea lanțului de aprovizionare, astfel încât să se reducă risipa și să se stimuleze producția locală.

spot_img

Ultimele știri