Controale privind salubrizarea cursurilor de apa in Alba

O comisie mixta, constituita din ordinul prefectului de Alba, Cosmin Covaciu, va verifica, in perioada 4-15 februarie, stadiul salubrizarii cursurilor de apa.

Actiunea va urmari stadiul indepartarii depozitelor de deseuri si de material lemnos de pe maluri. Pentru a preintampina producerea unor inundatii odata cu topirea zapezii, Cosmin Covaciu a dispus primarilor, in calitate de presedinte al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Alba, sa ia masuri pentru prevenirea si limitarea efectelor acestora.

Astfel, primarilor li s-a solicitat sa realizeze de urgenta lucrari de salubrizare a cursurilor de apa, de pe teritoriul pe care il au in administrare, si de indepartare a depozitelor de deseuri si de material lemnos de pe malurile si cursurile de apa din intravilan. O atentie deosebita s-a solicitat pentru sectiunile de scurgere ale podurilor si podetelor.

Comisia va fi alcatuita din reprezentanti ai Garzii de Mediu, Sistemului de Gospodarire a Apelor, Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, sub coordonarea Institutiei Prefectului Judetul Alba. Prefectul Cosmin Covaciu a declarat ca, acolo unde se vor constata nereguli, vor fi aplicate sanctiuni.

spot_img

Ultimele știri