Lupta impotriva schimbarilor climatice, protejarea rezervelor de apa, conservarea eficienta a resurselor si protejarea biodiversitatii sunt principalele obiective de mediu ale noii presedintii a UE, preluata oficial de Ungaria.
Intr-o comunicare oficiala publicata pe site-ul dedicat presedintiei ungare a UE se precizeaza ca o atentie sporita va fi acordata generatiilor viitoare si dezvoltarii durabile.
Uniunea Europeana trebuie sa continue sa joace rolul de lider in lupta globala impotriva schimbarilor climatice, a declarat Eniko Gyori, secretar de stat pentru afaceri europene in cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe, in momentul in care a primit, pe 3 ianuarie 2011, la Budapesta, o petitie din partea Greenpeace, care contine zece revendicari legate de protectia mediului.
Presedintia ungara si-a luat angajamentul sa puna in practica dezideratele summit-ului de la Cancun, a mai spus secretarul de stat pentru afaceri europene.
De asemenea, obiectivul sau este sa continue pregatirile UE legate de negocierile climatice de anul acesta, din Africa de Sud, pentru a pune la punct masuri juridice obligatorii de combatere a schimbarilor climatice pana cel tarziu la sfarsitul anului.
In timpul mandatului ungar, statele membre UE sunt asteptate sa renegocieze problema reducerii gazelor cu efect de sera cu cel putin 20%.
Sustenabilitatea pe primul plan
Presedintia ungara a UE este hotarata sa gaseasca solutii pentru problemele din domeniul protectiei mediului axandu-se pe sustenabilitate si pe interesul pentru generatiile viitoare, cu atat mai mult cu cat factorul uman constituie centrul politicilor Ungariei, a mai spus secretarul de stat Eniko Gyori.
Biodiversitatea este o mostenire comuna pe care trebuie sa o conservam pentru copiii nostri, a subliniat Gyori. Prin urmare, presedintia ungara vrea sa finalizeze in urmatoarele sase luni masurile strategice luate de UE in domeniul biodiversitatii dupa anul 2010.
Presedintia ungara doreste sa atraga atentia, in egala masura, si asupra importantei gestionarii integrate si durabile a fenomenelor extreme legate de resursele de apa, a punctat aceasta.
Ca un deziderat suplimentar in materie de protectie a mediului, presedintia ungara a UE intentioneaza sa accelereze si negocierile legate de producerea si comercializarea plantelor modificate genetic.
Energie competitiva, sustenabila si sigura
Politica energetica, de o importanta primordiala pentru populatie, va fi o problema care va constitui un punct fundamental pe agenda presedintiei ungare, a explicat secretarul de stat.
”Scopul nostru este sa punem la punct o politica energetica europeana comuna care sa fie competitiva, sustenabila si sigura, aliniata la obiectivele comunitare legate de securitatea energetica, de energiile regenerabile, de eficienta energetica si de reducerea emisiilor de carbon. Importanta acestei strategii este dovedita si prin faptul ca, la reuniunea din luna februarie 2011 a Consiliului European, aceasta problema se va afla pe ordinea de zi”, a accentuat Eniko Gyori.
Dupa ce a primit petitia Greenpeace, aceasta le-a trimis reprezentantilor organizatiei internationale de mediu un mic cadou din partea presedintiei ungare a UE, si anume cateva creioane confectionate din hartie reciclata.