Raportarea de sustenabilitate (CSRD) ar trebui să fie folosită de companii ca un instrument de business, și nu ar trebui văzută doar ca o obligație prevăzută în legislație. Acest tip de evaluare poate aduce informații valoroase companiilor despre resursele și procesele din interior și despre cum pot fi ele îmbunătățite.
Aceasta este una dintre concluziile Conferinței Green Report „Raportarea CSRD, de la teorie la practică”, în care s-au scos în evidență provocările și oportunitățile pe care le aduce obligativitatea raportării, care intră în vigoare de anul viitor.
Majoritatea vorbitorilor prezenți la Conferință au punctat printre provocări – legislația stufoasă, lipsa unor date anterioare din companii, lipsa de specialiști din piață, dar și lipsa unei culturi a managerilor în acest sens.
„Acest exercițiu nu trebuie privit ca unul de raportare, un exercițiu de bifare a unei cerințe legislative, ci ca un exercițiu transformativ. Este momentul în care, dacă adunați anumite informații despre compania dumneavoastră, s-ar putea să aveți niște revelații. S-ar putea să aveți acele momente <<Aha!>>”, a punctat Roxana Suciu, director – Energy, Sustainability and Climate Change, KPMG.
Suciu a arătat că pe parcursul procesului de raportare educarea și informarea echipei de management este un prim pas foarte important, alături de crearea echipelor interne, a capabilităților și colectarea unui număr suficient de date din companie.
Raportarea este finalul unui proces
La rândul său, expertul în sustenabilitate și co-fondator CO2Later Cristina Bălan a ținut să sublinieze că raportarea este, de fapt, finalul unui proces. Acesta începe de la strategie, monitorizare, colectarea datelor și aplicarea procedurilor.
Bălan a punctat însă și câteva impedimente pentru care acest proces este deocamdată dificil de implementat, printre care legislația stufoasă și lipsa implementării integrale a legislației europene în cea națională.
Lipsa personalului pregătit în domeniu este de asemenea greu de depășit. Pe de altă parte, experta a punctat că IMM-urile se vor confrunta cu provocări multiple pe parcursul acestui proces.
„Avem multe companii, inclusiv IMM-uri, care sunt copleșite de această tranziție și nu știu exact de unde să înceapă. IMM-urile vor avea această obligație din 1 ianuarie 2026, dar până atunci ele se confruntă deja cu cerințe crescute din partea clienților.”
„Companiile mari care trebuie să raporteze pentru clienți trimit numeroase chestionare către IMM-uri pentru a colecta date din lanțul de aprovizionare.
Aceste IMM-uri ajung să primească cereri de date de la mai multe entități diferite, fiecare pe aceleași indicatori, dar într-o formă diferită, ceea ce le împovărează foarte mult.
IMM-urile nu au resursele necesare pentru a angaja personal dedicat și, chiar dacă ar face acest lucru, există riscul ca acești angajați să plece la alte companii.
Astfel, aceste firme mici sunt nevoite să investească constant în formarea oamenilor și în dezvoltarea unei expertize interne, ceea ce duce la un ciclu continuu de educare”, a declarat Bălan.
Legislația europeană, insuficient transpusă
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în calitatea sa de autoritate de reglementare, a fost cea care a transpus 90% din legislația europeană în cea națională. Comisia Europeană ne cere însă transpunerea integrală. Paul Barangă, director general în Direcția Generală de Strategie și Stabilitate Financiară, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a subliniat însă provocările cu care se confruntă și legiuitorii în realizarea standardelor. El a explicat raportarea de sustenabilitate va deveni foarte importantă pentru investiții și finanțatori.
„Investitorul primește aceste informații de la consultantul financiar, care, la rândul său, le obține din rapoartele companiilor. Aici intervine necesitatea unor standarde de raportare clare, care să garanteze că informațiile sunt corecte și comparabile”, a spus Barangă. El s-a referit și la IMM-uri, care joacă un rol esențial în economia europeană, iar politicile Uniunii Europene din ultimii 10 ani au încercat să le sprijine în procesul de capitalizare. Cu toate acestea, includerea IMM-urilor în raportările de sustenabilitate poate fi o povară, potrivit lui Barangă. El a subliniat însă că IMM-urile care se aliniază la standardele europene vor putea beneficia de oportunități financiare mai mari, inclusiv prin piețele de capital dedicate.
Provocări reale
Un exemplu concret de provocare cu care compania Nespresso s-a confruntat și care a fost oferit în cadrul Conferinței a fost acela al încrederii datelor. Potrivit lui Mihai Boca, TQM &after sales manager Nespresso, unele date provenite din zona de reciclare a companiei au fluctuat foarte mult.
„La un moment dat, ne uitam la rata de reciclare și observam fluctuații mari – salturi și scăderi bruște – pe care nu le puteam explica. Din punct de vedere statistic, înveți din metodologia Six Sigma că atunci când observi astfel de „dinți de fierăstrău” există o cauză anormală, artificială. Așa am realizat că datele erau „de încredere” doar periodic. Ne-am întrebat de ce primim date corecte în iunie, dar în decembrie nu mai sunt la fel de precise”, a arătat Boca.
El a subliniat nevoia ca datele istorice provenite de la furnizori să fie actualizate și relevante. „Pentru noi, obținerea certificărilor ESG a fost o provocare, dar și un catalizator. Aceste certificări ne-au obligat să analizăm în detaliu anumite aspecte. Nu mai este suficient să spui „facem voluntariat”. Trebuie să demonstrezi, cu date concrete, cum faci asta. Există criterii foarte clare, detaliate pe sute de pagini, care explică ce contează și ce nu. După ce le parcurgi, îți dai seama că uneori ceea ce considerai o contribuție voluntară este, de fapt, insuficient”, a spus el.
Acest articol este în curs de actualizare.
