Crearea SMID-urilor și birocratizarea lor a dus la ineficiență în gestionarea deșeurilor, consideră Radu Merica, director general la RER Group, unul dintre specialiștii în managementul deșeurilor care au luat parte la Conferința Green Report privind SMID-uruile din România, de la Buzău.
Împărțirea responsabilităților în sectorul deșeurilor este problematic, din punctul de vedere al lui Radu Merica. Acesta consideră că transferul responsabilității de la primari, care erau direct implicați și afectați de gestionarea deșeurilor, a fost o greșeală.
Tehnologiile învechite au fost punctate de mai mulți dintre vorbitorii de la Conferința Green Report. Mihaela Frăsineanu, reprezentanta Cancelariei Primului-Ministru, precum și Radu Merica s-au numărat printre aceștia.
În viziunea specialistului în deșeuri, tehnologiile de gestionare nu ar trebui să reprezinte o nebuloasă. Există tehnologii și metode utilizate în alte țări din Uniunea Europeană care ar putea fi foarte ușor implementate pe teritoriul țării noastre.
Un exemplu de bune practici care ar putea fi implementat în România, conform lui Radu Merica, este cel german. Sistemul german pune foarte mult accent pe relația dintre mediul public și cel privat și pe limitarea birocrației excesive.
Lipsa standardelor și a criteriilor clare este, de asemenea, o problemă pe care directorul RER Group a adus-o în discuție. Acesta consideră că România este o țară unde există suprareglementare, iar faptul că domeniul managementului de deșeuri este lăsat deoparte este problematic.
În lipsa acestora, nu poate fi clar cum un deșeu biodegradabil este valorificat.
Este interesant că, pe de o parte, suferim de suprareglementare și supralegiferare, iar, pe de altă parte, chestiunile tehnice simple cum sunt aceste standarde, lipsesc. – Radu Merica, director RER Group
Pentru rezolvarea acestei probleme, directorul RER accentuează că nu este nevoie de legi sau Hotărâri de Guvern care să ia foarte mult timp până la implementare. Soluția ar fi niște standarde tehnice, existente deja în alte state, și care să fie pentru laboratoare pentru toată țara și aliniate la recomandările europene.