Parlamentul European (PE) susține că UE și statele membre trebuie să ceară reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și să susțină angajamente financiare ambițioase pentru combaterea schimbărilor climatice, în cadrul Conferinței de la Paris (COP21). Deputații au mai spus că o parte din veniturile din certificatele UE pentru piața de carbon ar trebui să fie rezervate pentru finanțarea acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice, iar sectoarele aviatic și de transport maritim ar trebui să ia măsuri de reducere a emisiilor lor până la sfârșitul lui 2016.
Chestiunea financiară este și va fi fundamentală pentru un acord în Paris. De aceea noi cerem o foaie de parcurs clară din partea statelor membre ca să știm cum să finanțăm fondul verde din 2020. Stabilirea unui preț pentru carbon la nivel global ar ajuta și la atragerea interesului investitorilor către tehnologiile cele mai puțin poluante”, a spus raportorul Gilles Pargneaux, după adoptarea rezoluției Conferința privind schimbările climatice (Paris, decembrie 2015) cu 434 voturi la 96 și 52 abțineri.
În rezoluția care reprezintă mandatul delegației PE la COP21, deputații cer ca priorități ale UE să fie reducere cu cel puțin 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră față de nivelul din 1990, o țintă de eficiență energetică de 40% și una de 30% pentru energia regenerabilă până în 2030. De asemenea, rezoluția cere o revigorare de ansamblu a politicii de mediu a UE, conform cu limita superioară a angajamentului UE de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră la 80-95% sub nivelul din 1990, până în 2050.
Deputații sunt îngrijorați că analiza timpurie a contribuțiilor propuse pentru reducerea emisiilor ar duce la o creștere medie globală a temperaturii cu un nivel între 2,7°C și 3,5°C. Ei cer participanților să agreeze în conferința de la Paris ca aceste contribuții să fie revizuite înainte de 2020 în conformitate cu cele mai recente evaluări științifice și să asigure un buget global de carbon compatibil cu limita de 2°C.
Finanțarea acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice
Parlamentul mai cere UE și statelor membre să se pună de acord privind o foaie de parcurs care să ambiționeze finanțarea țintind partea ce le revine din obiectivul global de 100 miliarde de dolari pe an, până în 2020. Parlamentul propune rezervarea unei părți din certificatele din schema UE de tranzacționare a emisiilor ca sursă pentru finanțarea acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice, precum și veniturile din taxele UE și internaționale pentru emisiile din aviație și transport maritim.
Totodată Parlamentul subliniază că transportul este cel de-al doilea sector ca dimensiune a emisiilor de gaze cu efect de seră și cere participanților la COP21 să lucreze cu Organizația Internațională a Aviației Civile și cu Organizația Internațională Maritimă pentru a stabili măsuri de reducere a emisiilor înainte de sfârșitul lui 2016.
Citește și:
ONU a publicat o versiune scurtă a potențialului acord climatic de la Paris