Conducta dezafectata din care s-au scurs, la sfarsitul saptamanii trecute, circa trei litri de produs petrolier nu apartine nici societatii Petrom, nici Petrotrans, a declarat purtatorul de cuvant al Garzii Nationale de Mediu, Dan Fita.
El a precizat ca reprezentantii celor doua societati au trimis raspuns oficial GNM ca acea conducta nu se afla in proprietatea lor.
Potrivit lui Dan Fita, cercetarile efectuate de GNM pentru depistarea proprietarului conductei vor continua.
’’Vom face toate diligentele pentru dezafectarea totala a conductei, pentru a numai avea loc si alte poluari accidentale", a adaugat purtatorul de cuvant al GNM.
Circa trei litri de produs petrolier s-au scurs, joi, dintr-o conducta dezafectata, situata la capatul strazii Elena Vacarescu, din Capitala, fara a ajunge insa in Lacul Herastrau.
Reprezentantii Petrom si Petrotrans au fost convocati, luni, la sediul Garzii Nationale de Mediu, pana la ora 15,00, cu planurile conductelor situate in spatele benzinariei Petrom din zona Baneasa, pentru a identifica proprietarul conductei respective.
"Am trimis adrese oficiale la Petrom si Petrotrans si i-am convocat luni la sediul GNM cu planurile conductelor din zona respectiva, pentru a identifica proprietarul acelei conducte. Dupa identificare vom continua cercetarea si vom stabili sanctiunile in acest caz", a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, consilierul personal al comisarului general al GNM Gheorghe Rusu, Codrin Lungu.
El a adaugat ca inspectorii GNM s-au deplasat la locul poluarii accidentale si in cursul zilei de vineri, pentru a vedea daca nu au mai avut loc scurgeri de produs petrolier.
"Inspectorii nostri au mers acolo, au facut poze si au intocmit o nota de informare. Poluarea nu a avut impact asupra solului, produsul petrolier raspandindu-se doar pe o suprafata de 2-3 metri patrati. In acest caz, amenda poate ajunge pana la 50.000 de lei", a mai precizat consilierul sefului GNM.