Companiile care beneficiază de cota redusă de certificate verzi sunt obligate prin lege să nu disponibilizeze mai mult de 25% din personalul înregistrat în momentul în care se califică pentru primirea ajutorului de stat, potrivit unei Hotărâri de Guvern publicate în Monitorul Oficial.
” (…) pe durata schemei, mențin activitatea în România și eventualele disponibilizări nu depășesc 25% din numărul angajaților la momentul calificării în schema de sprijin”, se precizează în articolul 1, litera e, al Procedurii de emitere a acordului pentru exceptare a Hotărârii de Guvern
Potrivit documentului citat, schema de sprijin se întinde pe o perioadă de 10 ani. De asemenea, valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat nu va depăși 85% din valoarea maximă prevăzută în decizia CE de autorizare a schemei de sprijin.
Numărul estimat al beneficiarilor de ajutor de stat acordat în temeiul prezentei hotărâri este 300, iar bugetul total estimat alocat schemei de ajutor de stat reprezintă echivalentul în lei al sumei de 750 milioane euro”, se mai arată în textul Hotărârii.
Potrivit Ministerului Economiei, Hotărârea de Guvern are la baza principiile enunțate în documentul elaborat de Comisia Europeană – „Orientări privind ajutoarele pentru mediu și energie pentru perioada 2014-2020” și prevede exceptarea parțială a industriei electrointensive de la contribuția aferenta promovării resurselor regenerabile de energie.
Exceptarea se realizează diferențiat, în funcție de electro intensitatea operatorilor economici:
– 85% în cazul unei electro intensități mai mari de 20%;
– 60% în cazul unei electro intensități de 10-20%;
– 40% în cazul unei electro intensități de 5-10%.
Prin sistemul certificatelor verzi Guvernul sprijină producția de energie din surse regenerabile. Fiecare producător primește gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce și o livrează în rețea.
Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligați prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii își recuperează costurile cu achiziția certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.
Creșterea costurilor cu energia electrică ca urmare a sistemului de sprijin al energiei regenerabile prin certificate verzi are impact semnificativ asupra prețurilor produselor industriale și, implicit, asupra competitivității industriei energointensive.
Industria energointensivă din România asigură circa 20% din consumul de energie. În același timp, este cel mai mare generator de locuri de muncă, la nivelul lui 2012 asigurând direct aproximativ 760.000 locuri de muncă și indirect circa 1,5 milioane.