Comisia Europeana va lua noi masuri pentru combaterea exploatarilor ilegale de lemn

Comisia Europeana va propune in luna mai noi masuri pentru combaterea exploatarilor ilegale de lemn, a anuntat Comisarul de Mediu, Stavros Dimas, informeaza Euractiv.

"Vom avea niste propuneri pentru utilizarea sustenabila a lemnului si produselor lemnoase pe pietele europene", a spus Dimas.

Anuntul a fost facut dupa ce comisarul a primit un raport de la oragnizatia Friends of the Earth care arata ca jumatate din lemnul importat de UE din zonele cu risc inalt (Africa Centrala, Amazon, Rusia si Indonezia) a fost exploatat ilegal.

Barbara Helfferich, purtatorul de cuvant al comisarului, a spus ca vor fi analizate masurile necesare pentru combaterea despaduririlor si exploatarii ilegale.

Stavros Dimas considera ca exploatarea ilegala este foarte importanta deoarece duce la despaduriri, cu efecte atat asupra schimbarilor climatice si biodiversitatii, consecinte pe care UE si-a propus sa le combata. Comisarul a adaugat ca executivul UE a incheiat acorduri cu Malaezia, Indonezia, Camerun si Ghana, adaugand ca exista discutii pentru acorduri similare si cu alte tari.

Raportul Friends of the Earth arata ca lemnul taiat ilegal a fost folosit la mai multe proiecte de constructie finantate cu fonduri europene. Purtatoarea de cuvant a Comisiei Europene, Valerie Rampi, a precizat ca acest incident, cladirea Berlaymont din Bruxelles, a fost un incident izolat si ca respectiva companie a fost amendata pentru nerespectarea conditiilor.

O schema de certificare a importurilor de lemne in UE, destinata sa combata exploatarile ilegale, a fost introdusa prima data in 2005. Tarile exportatoare au nevoie de certificate prin care sa demonstreze ca lemnul provine din plantatii legale.

Totusi, Comisia a facut public, in 2007, rezultatul unei consultari care arata ca multi actori de pe piata considera ca este nevoie de un plus de masuri legislative pentru a combate exploatarile ilegale de lemn. Printre aceste masuri s-ar putea numara si taxe la import.

WWF a criticat recent statele membre UE pentru esecul de a limita exploatarile ilegale. Un studiu publicat anul trecut acuza majoritatea membrilor UE de lipsa unei actiuni reale.

spot_img

Ultimele știri