Comisia Europeană, acuzată că împiedică intenționat luarea măsurilor climatice în sectorul agricol

Ecologiștii atrag atenția că Comisia Europeană ar putea împiedica politicile climatice în mod intenționat , după ce un raport despre impactul de mediu al Politicii Agricole Comune (PAC) a fost publicat la o zi după alegerile europarlamentare.

Studiul pentru departamentul de agricultură UE a fost terminat acum aproape un an, însă a rămas nepublicat în timp ce dezbaterile privind viitorul PAC au continuat. Organizația WWF a depus o cerere de liberă informare pentru publicarea raportului, relatează The Guardian.

„Nu ai putea să inventezi așa ceva. Comisia Europeană vorbește de «urgență climatică» în timp ce ascunde un raport care arată cât de puține lucruri fac politicile agricole pentru climă – și cât de mult ar putea și ar trebui să facă.”, a declarat Imke Lübbeke de la WWF.

Ea a declarat că în cel mai bun caz, situația este cauzată de slaba coordonare în cadrul Comisiei Europene, dar că în cel mai rău caz, CE încetinește intenționat progresul privind combaterea schimbărilor climatice.

Agricultura este responsabilă pentru aproximativ 10% din emisiile de gaze cu efect de seră ale Europei, dar conform raportului, lipsa unor factori externi puternici din partea Comisiei încetinește luarea măsurilor pentru a reduce emisiile.

Studiul ridică un semn de întrebare privind eficiența regulilor PAC privind acordarea subvențiilor, care permit fermierilor să desfășoare activități agricole în zone umede și turbării și să transforme pășuni permanente în terenuri agricole, ducând la eliberarea a cantități semnificative de dioxid de carbon.

Deoarece PAC nu cere țărilor să monitorizeze câte pășuni sunt arate, studiului poate doar să estimeze costul reducerii emisiilor la 274 euro per tonă de echivalent CO2, aproape de 10 ori mai mult decât prețul pentru industrie.

Marco Contiero, director de politici agricole UE la Greenpeace, a declarat că PAC deschide o cale către un dezastru climatic și susține agricultura intensivă.

„Studiul arată o dată pentru totdeauna că PAC nu reușește să abordeze contribuția agriculturii la criza climatică. În special, s-a dovedit că nu este capabilă să abordeze rolul negativ pe care îl joacă carnea, producția de lactate și consumul.”, a declarat Contiero.

spot_img

Ultimele știri