Comisia Europeană (CE) a venit cu noi propuneri legislative pentru a se asigura că producătorii de autovehicule respectă cu strictețe cerințele UE în materie de siguranță, protecția mediului și producție. Proiectul de regulament va fi transmis Parlamentului European și Consiliului pentru adoptare. Odată adoptat, acesta va fi direct aplicabil. Regulamentul va abroga și va înlocui Directiva 2007/46/CE de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor.
Potrivit unui comunicat de presă al CE , în cadrul normelor curente, doar autoritățile naționale sunt responsabile pentru atestarea faptului că un vehicul îndeplinește toate cerințele pentru a putea fi plasat pe piață și pentru supravegherea conformității producătorilor cu legislația UE. Propunerile CE vor conferi un caracter mai independent procedurilor de încercare a vehiculelor și vor întări supravegherea vehiculelor aflate deja în circulație.
Comisia revizuia deja cadrul omologării pentru autovehicule înainte de dezvăluirile făcute de grupul Volkswagen. Între timp, a stabilit că este nevoie de reforme mai ambițioase pentru a preveni repetarea cazurilor de neconformitate. Propunerea de regulament privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor vine în completarea eforturilor depuse pentru a introduce încercări mai stricte privind emisiile (testarea emisiilor în condiții reale de trafic).
Dezvăluirile făcute de grupul Volkswagen au evidențiat faptul că sistemul care permite vehiculelor să fie introduse pe piață trebuie îmbunătățit în continuare. Pentru a recâștiga încrederea consumatorilor în acest sector important, trebuie să înăsprim regulile, dar și să ne asigurăm că acestea sunt efectiv respectate. Este esențial să restabilim condiții de concurență echitabile și o concurență loială pe piață”, a declarat Jyrki Katainen, vicepreședintele pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate.
Cum funcționează sistemul
Actualul sistem de omologare se bazează pe încredere reciprocă: odată ce un autovehicul este certificat într-un stat membru, acesta poate circula liber pe întreg teritoriul UE. Chiar dacă UE stabilește cadrul juridic, autoritățile naționale sunt pe deplin responsabile pentru verificarea conformității producătorilor de automobile. Proiectul de regulament privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor păstrează principiul recunoașterii reciproce, care stă la baza pieței unice a UE, însă urmărește să corecteze deficiențele sistemului.
Care sunt obiectivele Comisiei
Consolidarea caracterului independent și a calității procedurilor de încercare care permit introducerea unui autovehicul pe piață
Majoritatea statelor membre desemnează servicii tehnice, care sunt plătite direct de către producătorii de automobile, pentru încercarea și inspecția conformității vehiculului cu cerințele UE în materie de omologare de tip. Comisia propune modificarea sistemului de remunerare pentru a evita legăturile financiare între serviciile tehnice și producători, care ar putea conduce la un conflict de interese și ar putea compromite caracterul independent al procedurii de încercare. Propunerea mai are în vedere și criterii de performanță mai stricte pentru aceste servicii tehnice, care ar trebui auditate în mod regulat și independent în vederea obținerii și păstrării desemnării. Autoritățile naționale competente vor face obiectul unor evaluări inter pares pentru a se asigura că normele relevante sunt implementate și aplicate în mod riguros pe întreg teritoriul UE.
Introducerea unui sistem eficient de supraveghere a pieței pentru a controla conformitatea vehiculelor aflate deja în circulație
Normele actuale privesc în principal controalele ex ante, însă în viitor, statele membre și Comisia vor efectua controale prin sondaj ale vehiculelor aflate deja pe piață. Acest lucru va permite detectarea neconformităților într-un stadiu incipient și va garanta că se iau rapid măsuri corective substanțiale împotriva vehiculelor care au fost depistate ca fiind neconforme și/sau ca prezentând un risc major pentru siguranță sau mediu. Toate statele membre ar trebui să fie capabile să ia măsuri de salvgardare împotriva vehiculelor neconforme pe teritoriul lor fără să aștepte ca autoritatea care a eliberat omologarea de tip să ia măsuri. Statele membre vor trebui să analizeze periodic modul de funcționare al activităților lor de supraveghere a pieței și să pună rezultatele la dispoziția publicului larg.
Consolidarea sistemului de omologare de tip cu o mai amplă supraveghere la nivel european
Comisia va fi abilitată să suspende, să restricționeze sau să retragă desemnarea serviciilor tehnice ale căror performanțe sunt insuficiente și care se dovedesc prea laxiste în ceea ce privește aplicarea normelor. În viitor, Comisia va fi în măsură să efectueze încercările de verificare ex-post (prin intermediul Centrului său comun de cercetare) și, dacă este necesar, va iniția retrageri de pe piață. Permițând Comisiei să impună sancțiuni financiare, propunerea va descuraja producătorii și serviciile tehnice să permită introducerea vehiculelor neconforme pe piață. De asemenea, Comisia va prezida un forum care va elabora strategii comune de verificare a conformității împreună cu statele membre și va organiza audituri comune ale serviciilor tehnice, precum și evaluări inter pares ale autorităților de omologare de tip.
De asemene, conform noului regulament producătorul va trebui să ofere accesul la protocoalele sistemelor informatice ale vehiculului. Această măsură completează pachetul privind emisiile în condiții reale de trafic, ceea ce va face foarte dificilă eludarea cerințelor privind emisiile și include o obligație pentru producători de a-și face publică strategia privind reducerea emisiilor, așa cum se întâmplă în SUA.
Citește și:
Parlamentul European a validat componența Comisie de anchetă privind emisiile auto
Guvernul francez asigură investitorii că Renault nu a fraudat testele de emisii
Volkswagen Dieselgate: Ministerul Mediului va reactiva grupul de lucru pentru recuperarea pagubelor