Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 235 de voturi „pentru”, 69 de voturi „împotrivă” și 9 abțineri, Proiectul de lege privind salubrizarea, care stabilește obligativitatea colectării selective a deșeurilor, proiect inițiat în 2010 de senatorul Petru Filip, potrivit adevarul.ro.
În București, decide Primăria Capitalei
Potrivit proiectului, autoritățile locale au obligația să implementeze un sistem de colectare separată a deșeurilor cel puțin pentru: hârtie, mase plastice, metale și sticlă. La nivelul unităților administrativ-teritoriale, transportul deșeurilor colectate separate se face numai de către operatori licențiați care au contracte de delegare încheiate cu autoritățile sau au hotărâre de dare în administrare a acestei activități”, scrie adevarul.ro.
Hoții de gunoi, sancționat prin lege
Unitățile administrativ-teritoriale au calitate de deținător legal al deșeurilor depozitate în recipientele amplasate în aria lor teritorială, iar preluarea lor de către alte persoane decât operatorii licențiați constituie furt și se sancționează potrivit legii.
Operatorii licențiați de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) pentru prestarea activității de selectare separată și transport separat al deșeurilor au obligația să țină evidența și să raporteze lunar autorităților administrației locale cantitățile predate operatorilor economici care desfășoară activități de tratare a deșeurilor, pe fiecare tip de deșeu.
Gunoaiele abandonate,
responsabilitatea operatorilor
Mai mult, acești operatori au obligația să colecteze și deșeurile abandonate și în cazul în care producătorul acestor deșeuri este necunoscut, cheltuielile vor fi suportate de autoritatea locală. Noua Lege mai prevede ca operatorii să pună la dispoziție deținătorilor de deșeuri containerele, sacii necesari activității de precolecatre separată, costurile fiind incluse în tarif.