România și China au semnat memorandumul de înțelegere între Administrația de Stat pentru Silvicultură din Republica Populară Chineză, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură din România privind cooperarea în domeniul silviculturii, conservării zonelor umede și protecției vieții sălbatice.
Memorandumul de înțelegere include colaborarea în domeniul politicilor și a legislației privind pădurile, managementul sustenabil al pădurilor ca măsură de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptare la efectele schimbărilor climatice precum și protecția pădurilor.
De asemenea, cele două instituții de mediu, din România și China vor colabora în ceea ce privește reforma și dezvoltarea silviculturii rurale, reconstru cția ecologică și reabilitarea terenurilor degradate, conservarea zonelor umede și protecția vieții sălbatice precum și educația și cercetarea în domeniul pădurilor.
Măsurile de protecție și conservare a pădurilor nu pot fi privite și luate în mod unilateral. Aceste acțiuni sunt în strânsă legătură sau pot conduce implicit la asigurarea implementării prevederilor unor Convenții relevante. Mă refer numai la două dintre acestea, menționate și în preambulul Memorandumului pe care îl vom semna: Convenția CITES, care vizează protecția și conservarea speciilor faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție, prin controlul comerțului cu aceste specii și stabilirea condițiilor privind importul, exportul sau reexportul acestora, precum și Convenția RAMSAR, al cărei scop este de a proteja biodiversitea și de a menține într-o stare de conservare favorabilă zonele umede ca habitat al păsărilor acvatice.Iată câteva direcții și posibilități de cooperare. Acestea vor contribui nu numai la dezvoltarea colaborării noastre bilaterale, în beneficiul comun, dar semnarea acestui Memorandum va conduce și la facilitarea și eficientizarea cooperării și a acțiunilor necesar să fie multiplicate la nivel international”, declarat Attila Korodi, ministrum Mediului și Schimbărilor Climatice
Totodată, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice a subliniat faptul că „schimburile de informații și experiență, organizarea de conferințe, seminarii, simpozioane sunt forme de cooperare care ne ajuta să ne clarificăm sau să găsim răspunsuri la anumite probleme de interes comun, contribuind în același timp la consolidarea colaborăriidintre cele două instituții”.
Șeful Administrației Naționale pentru Silvicultură din R.P. China, Zhao Shucong a mulțumit pentru invitația de a vizita România și pentru primirea călduroasă a delegației chineze, amintind că între România și China există o lungă tradiție de prietenie.
România este o țară bogată în păduri și biodiversitate, aveți experiență utilă în ceea ce privește protecția biodiversității, a zonelor umede și a vieții sălbatice și merită să învățăm din această experiență. China este o țară cu o populație numeroasă, în curs de dezvoltare iar problema ecologiei e foarte importantă, și chiar vitală pentru dezvoltarea economică a țării. Suntem profund conștienți de semnificația protecției mediului în dezvoltarea unei țări. Pot să spun că semnarea acestui Memorandum de Înțelegere este unbun început și, așa cum spune și un proverb chinez, un bun început înseamnă o colaborare de succes”, a spus Zhao Shucong.
Attila Korodi, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, s-a întâlnit, luni după amiază, la sediul MMSC , cu delegația Republicii Populare Chineze, condusă de Zhao Shucong, șeful Administrației Naționale pentru Silvicultură din R.P. China.
La întâlnire a fost prezentă și Doina Pană, ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură.