Cod portocaliu de ninsori in Bucuresti si alte 17 judete din sud si est

Meteorologii au emis, miercuri, o atentionare cod portocaliu de ninsoare pentru Bucuresti si alte 17 judete din sudul si estul tarii. In aceste regiuni vantul va depasi 90 de kilometri pe ora in rafala. De asemenea, alte 14 judete raman pana joi seara sub atentionarea de cod galben si ninsori.

Astfel, relateaza Mediafax, din 25 ianuarie, ora 9.00 si pana pe 26 ianuarie, ora 18.00, vremea va continua sa se inrautateasca in sudul si estul țarii si in zona Carpatilor Meridionali si Orientali.

"In aceste regiuni va ninge abundent, iar stratul de zapada depus va fi consistent. Vantul va avea intensificari sustinute, cu viteze ce vor depasi la rafala 60…70 km/h, viscolind si spulberand zapada", se arata in avertismentul ANM.

 

Pentru Dobrogea si sud-estul Munteniei, meteorologii prognozeaza precititatii mixte si polei.

Codul portocaliu emis de meteorologi vizeaza Capitala si judetele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Dambovita, Prahova, Calarasi, Ialomita, Buzau, Braila, Galati, Vrancea, Constanta, Tulcea, Mehedinti, Dolj, Olt si sudul judetului Arges. In aceste zone va fi viscol, vantul va depasi la rafala 80-90 de kilometri pe ora, determinand reducerea vizibilitatii sub 50 de metri si troienirea zapezii.

Sub avertizarea de cod galben se afla pana joi seara judetele Caras-Severin, Gorj, Valcea, Sibiu, Brasov, Covasna, Harghita, Bacau, Vaslui, Neamt, Iasi, Suceava, Botosani si nordul judetului Arges – raman sub avertizarea cod galben de ninsori si viscol pana joi, la ora 18.00.

 

Foto: ANM

Florin Tulbure

Citeste si:

Cod galben pentru ninsori in sudul si estul Romaniei

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri