Coca-Cola România a publicat raportul de sustenabilitate 2016 – 2017, iar printre rezultatele pe care compania le notează se numără împădurirea a 636.000 de metri pătrați de teren, plantarea a peste 195.000 de copaci și reducerea emisiilor cu 7%.
În cel de-al patrulea raport de sustenabilitate, Coca-Cola România notează progresele realizate în implementarea practicilor sustenabile în toate procesele și operațiunile sale, atât în relația cu consumatorii, angajații, clienții și furnizorii, cât și în ceea ce privește protecția mediului înconjurător și susținerea comunităților locale.
„Angajamentul nostru este să ne încurajăm partenerii și să sprijinim comunitățile în care activăm să folosească practici cât mai sustenabile și să acorde o atenție sporită impactului pe care îl au. […] Trebuie să înțelegem că discuția în jurul acestei teme nu este doar despre mediu, ci este despre efectele tuturor acțiunilor noastre. Credem că sustenabilitatea se traduce prin grija pentru ceea ce lăsăm în urma noastră. Facem tot posibilul să construim o lume mai bună pentru generațiile următoare”, a transmis într-un comunicat Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola HBC România.
Demersurile de sustenabilitate ale companiei s-au concentrat pe trei piloni majori: protejarea mediului înconjurător, implicarea în comunitate și sprijinirea tinerilor.
În ceea ce privește mediul, angajații Coca-Cola HBC și-au dedicat peste 720 de ore pentru acțiuni de voluntariat, implicându-se în proiectele comunitare sprijinite de companie. Astfel, au fost plantați peste 195.000 de copaci și au fost împăduriți peste 636.000 de metri pătrați de teren.
Un alt proiect, născut la inițiativa angajaților de la fabrica din Timișoara, a fost reamenajarea și ecologizarea Cascadei Bigăr. Coca Cola, Asociația ViitorPlus și Administrația Parcului Național „Cheile Nerei-Beușnița” au construit o cale pietonală de la parcare până la intrarea în Parcul Național și alta de la intrarea în Parc până la baza cascadei, au construit un pas către Peștera Bigăr aflată în apropierea cascadei și au amplasat panouri informative și coșuri de gunoi în zonă.
Din martie 2017, energia folosită în procesele de producție ale Coca Cola este din surse regenerabile și curate. În același an, compania a redus consumul de apă pentru procesele de producție din cele trei fabrici locale cu peste 15% față de anul anterior, iar nivelul emisiilor celor trei fabrici din România a fost redus cu 7%, față de 2015.