Peste tot în lume, calitatea aerului s-a îmbunătățit în urma măsurilor luate pentru a limita răspândirea coronavirului. Un economist susține că în China au fost salvate astfel zeci de mii de vieți ale copiilor și vârstnicilor, comparativ cu 3.245 – totalul deceselor cauzate de Covid19 în această țară.
Pe 8 martie, Marshall Burke, economist de resurse de mediu la Universitatea din Stanford, a făcut câteva calcule privind scăderea poluării în unele părți din China și viețile posibil salvate. Cifrele s-au modificat de atunci, însă teoria lui rămâne în picioare: la nivel local, viețile salvate prin reducerea poluării întrec numărul de decese din cauza Covid19.
„Ținând cont de cantitatea uriașă de dovezi că respirarea aerului poluat contribuie semnificativ la mortalitatea prematură, o întrebare naturală – deși ciudată – este dacă viețile salvate de reducerea poluării, datorită întreruperii activităților, le depășesc pe cele pierdute din cauza virusului”, a scris Burke.
Potrivit calculelor acestuia, în cele două luni de reducere a poluării din China, au fost salvați 4.000 de copii cu vârste sub cinci ani și peste 73.000 de adulți peste 70 de ani. Atunci când a realizat el această analiză, la nivel mondial decedaseră 7.000 de persoane din cauza virusului Covid19. La ora actuală sunt înregistrate 8.987 de decese.
La începutul acestei luni, un studiu a demonstrat că poluarea aerului ne costă, în medie, trei ani din speranța de viață la nivel global.
În plus, Alianța Europeană de Sănătate Publică (EPHA) avertizează că numărul deceselor provocate de coronavirus, în special la oraș, ar putea crește în cazul persoanelor expuse timp îndelungat la aerul poluat.
Aerul poluat este responsabil de opt milioane de morți pe an.
„Pacienții cu afecțiuni cronice ale plămânilor sau inimii cauzate sau înrăutățite de expunerea îndelungată la poluarea aerului sunt mai puțin capabili să lupte împotriva infecțiilor de plămâni și mai predispuși la deces. Acesta este probabil să fie și cazul Covid19”, a declarat Sara De Matteis de la Universitatea din Cagliari. „Prin reducerea poluării îi putem ajuta pe cei mai vulnerabili în lupta împotriva acesteia, dar și viitoarelor pandemii”.
Secretarul general al EPHA, Sascha Marschang, susține că guvernele au făcut o greșeală din a prioritiza economia înaintea sănătății fiind prea permisivi în trecut cu industria auto, adăugând că reducerea vehiculelor poluante trebuie să devină o prioritate urgentă.
„Guvernele ar fi trebuit să abordeze problema poluării aerului acum mult timp”, a zis Marschang. „Știința ne avertizează că epidemii precum Covid19 vor deveni mai frecvente, așa că o investiție de bază pentru un viitor mai sănătos este curățarea străzilor”.